(foto) 32 de studenți au devenit beneficiari ai proiectului „Burse pentru Viitorul Tău!”

8

32 de studenţi de la 8 instituţii de învăţământ din ţară vor beneficia de susţinere în cadrul programului „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2016

Centrul de Informaţii Universitare şi BC Moldova Agroindbank SA au anunţat joi, pe 2 martie, finaliştii programului „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2016. În concursul din acest an, au participat 97 de studenţi, de la anul I, II şi III de studii, secţia zi, de la 14 instituţii de învăţământ superior din ţară. În rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru concurs, de către Comisia Independentă de Experţi, nominalizată în cadrul programului, au fost selectaţi 30 de finalişti, care vor beneficia de burse unice în valoare de 6.000 MDL. Alte 2 burse a câte 6000 MDL au fost oferite pentru studenţii anului I de către o fostă bursieră a programului, care a venit cu iniţiativa proprie de a susţine 2 tineri, în semn de recunoştinţă pentru tot sprijinul pe care l-a primit beneficiind de această bursă.

 

2

 

Ediţia curentă, a III-a, a proiectului, este realizată de către Centrul de Informaţii Universitare cu susţinerea financiară integrală a BC Moldova Agroindbank SA – partenerul proiectului, care a oferit, pentru implementarea acestuia, un grant în valoare de 250000 MDL şi, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova. Obiectivele programului sunt asigurarea unui acces echitabil la studii universitare şi susţinerea materială în obţinerea educaţiei de calitate, pentru un viitor sigur – tuturor tinerilor din Republica Moldova*.

 

5

 

În ediţia din acest an a programului vor fi susţinuţi în procesul de studii 17 studenţi înmatriculaţi în anul I de studiu, la instituţiile de învăţământ superior din Moldova şi 15 bursieri ai ediţiilor precedente, promovaţi în anul II și III de studii, care au candidat pentru reînnoirea burselor, demonstrând reuşite academice şi implicare în activităţi extracurriculare. Pe parcursul celor trei ediţii anuale ale programului, începând cu 2014, în jur de 340 de studenţi au participat la concurs, dintre care 92 de tineri au beneficiat de 130 de burse. Astfel, proiectul stimulează tinerii cu o condiţie socială mai dificilă pentru performanţe academice, astfel încât aceştia să devină specialişti calificaţi în domeniile selectate.

 

4

3

7

6

1

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente