Îngrijire medicală egală pentru fiecare, fie primar sau boschetar
Am absolvit facultatea de medicină în R. Moldova, activând ca medic o scurtă perioadă de timp, astfel încât cunosc din interior sistemul medical de acasă.
Ajunsă în Canada, am început imediat să-mi caut un loc de muncă și, bineînțeles, puteam lăsa baltă cariera de medic, dar totuşi am decis să revin în medicină.
Ştiam că nu am mari șanse de a-mi folosi diploma din R. Moldova, dar insistam să-mi găsesc un loc de muncă în sistemul medical canadian. Până la urmă, am obținut o poziție neînsemnată. A fost tot ce am putut căpăta aici cu diploma din Moldova. Sunt ajutor de asistent medical și mulțumesc pentru asta, căci salariul e de vreo 10 ori mai mare decât cel de medic, primit acasă.
Mai sus am scris că doream să activez în mediul cunoscut mie, însă anturajul medical canadian s-a adeverit a fi absolut străin, unul în care eram parcă pierdută. Îmi părea că nici nu lucrasem în medicină. Primele zile au fost un șoc. Nu din cauza diferenței de statut, ci din cauza multitudinii de reguli, echipamente, denumiri, informații necunoscute până atunci, dar și a barierei lingvistice. Secția de pneumologie, în care mi-am început activitatea, arăta ca un mușuroi de furnici, în care fiecare avea funcția sa şi şi-o exercita fără a cere explicații. Totul era bine gândit și aranjat astfel, încât să nu pierzi timpul efectuând o manipulaţie sau alta. Când apărea o urgență, se implicau toți. Imediat, prin interfoanele intraspitalicești, erau chemați specialiștii, doctorii, rezidenții etc. Asistentele aduceau îndată aparatele și instrumentarul necesar. La sosirea specialiștilor, totul era gata, ca să nu fie pierdut niciun minut din contul sănătății pacientului. Am lucrat în spitale, clinici și chiar la Urgență în Moldova, dar nu am văzut vreodată atâta profesionism. În Canada am și înțeles că viața omului în R. Moldova nu costă nimic…
Recunosc, mi-a fost foarte greu să mă adaptez la toate aceste diferențe, la faptul că drepturile pacientului sunt respectate atât de mult. Mie, cu mintea mea de moldovean emigrant, mi se părea ridicol că o condiție strictă era ca pacientul să aibă pe masă paharul plin cu apă, că o dată pe oră trebuie să intri la pacient în salon şi să-l întrebi dacă se simte confortabil şi că, la intrarea în unele saloane, stau policioare cu halate de unică folosință, pe care în mod obligatoriu le îmbraci când intri în salon, și care imediat după ieșire sunt scoase și puse într-o pungă mare pentru spălat. La fel şi folosirea măștilor şi a mănușilor de diferite mărimi. Acum înţeleg că aceste lucruri sunt un fel de profilaxie, pentru a proteja pacienții, dar și lucrătorii medicali de infecții. Dar de ce toate acestea erau noi pentru mine? De ce nu văzusem aşa ceva în R. Moldova? Poate că la noi sunt altfel de infecții sau bacteriile nu se transmit la fel ca în Canada?
Mi-a luat aproape jumătate de an ca să mă obișnuiesc cu acest sistem nou pentru mine. Ordinea respectată, curățenie ideală, spitalul în stare perfectă, totul fără deficiențe, surplus de rechizite pentru tot felul de manipulații, colegii – profesioniști adevărați, binevoitori și educați, șefii – corecți și respectuoși. Ce să mai zici, totul la cel mai înalt nivel. Pacienții – îngrijiți, cu 3 mese delicioase pe zi, care conțin neapărat carne, produse lactate, fructe și legume, până și tort la desert. Fiecare pacient primește meniul, în care înseamnă ce dorește să mănânce în ziua următoare. Frigiderul, în permanență, este plin cu sucuri de câteva feluri, lapte şi alte băuturi bogate în vitamine și proteine. Fiecare pacient are în față televizorul său, pat ajustabil cu telecomanda, care e conectată și la tv, la lumină și la recepție, pentru a chema asistentul medical în caz de necesitate.
Doctorii în Canada sunt tratați cu mare respect de către pacienți, au salarii enorme, dar și cunoștințe la nivelul cuvenit, fiind buni profesioniști. Aceste date le confirmă și evaluările mondiale ale medicinei canadiene, care e plasată pe unul din primele locuri în lume. Aici întâlnești pacienți care au supraviețuit războaielor mondiale, cancerului și infarctului miocardic, trăind fericiți câte 95-100 de ani. Personal, am cunoscut o pacientă de 103 ani, mergând fericită acasă de la spital.
De altfel, pacientul din Canada nu plătește niciun ban pentru medicină. Despre mită sau cadouri nici nu se discută. Dacă ar încerca cineva să-i bage medicului niște bani în buzunar, el nici nu ar pricepe ce-i asta. Sună ireal, dar oamenii din Canada primesc îngrijire medicală la cel mai înalt nivel, pe gratis! Îngrijirea medicală este egală pentru fiecare, fie primar sau boschetar.
Violina Ahtemenciuc, Calgary, Canada
