Mai multe încălcări grave au fost depistate la grădinița unde directoarea și-a dat demisia

17038660_1241758019241340_7929936424060404050_o
Foto: Cspchisinau.md

În urma mediatizării subiectului despre neregulile depistate în timpul vizitei inopinate a premierului Pavel Filip într-o grădiniţă din Capitală, specialiştii Centrului de Sănătate Publică municipiul Chişinău au întreprins un control în instituţia de învăţământ preşcolar nr. 59 din sectorul Centru. În urma evaluării, au fost constate o serie de nereguli, cum ar fi:

# cinci persoane nu deţin certificatul de instruire igienică, printre care doi bucătari şi un ajutor de educator,

# nu se respectă regimul de triere a copiilor după perioade de îmbolnăvire (copiii sunt admişi în grupe fără certificatele medicale sau acestea sunt insuficient completate – nu se indică data sau perioada de tratament),

# inventarul de tranşare necesită a fi înlocuit,

# nu se respectă vecinătatea produselor alimentare în procesul păstrării acestora, persistând riscul de infectare cu salmonela (untul, caşcavalul se păstrează împreună cu ouăle),

# pe o cantitate de 30 ouă nu este vizibilă ştampila respectivă.

Totodată, s-a constatat că, în perioada 17 – 26 februarie, au fost înregistrate trei cazuri de gastroenterită acută, conform diagnosticului preventiv, copiii fiind internaţi în IMSP Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de copii.

Au fost prelevate 20 de teste de salubritate de pe suprafeţele curate din blocul alimentar şi încăperile pentru copii, probe la calitatea apei de băut, probe pentru investigaţia concentraţiilor produselor biodistructive. Personalul angajat din două grupe și al blocului alimentar a fost investigat la grupa bacteriilor enteropatogene şi la portaj de Staphilococcus Aureus.

Ca măsuri de sancţiune, au fost perfectate trei procese-verbale de contravenţie pe numele educatorului din grupa nr.2, a magazinerului şi a directorului instituţiei.

Centrul de Sănătate Publică menţionează că nu este pentru prima dată când această instituţie preşcolară este supusă măsurilor de sancţiune. În luna decembrie 2016, pentru o serie de nereguli, inclusiv nerespectarea stării sanitare de întreţinere a încăperilor, a fost perfectat un proces-verbal de contravenţie pe numele directorului interimar.

Amintim că, ieri, directoarea acestei instituții de învățământ preșcolare a scris cerere de demisie pentru eliberare din funcție conform articolului 85 al Codului Muncii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente