Eduard Harunjen face, din nou, din deget presei: Răspândeşte „informaţie falsă” despre dosarul Shor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorul general al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, spune că mass-media a interpretat greşit declaraţiile sale, cum că primarul de Orhei, Ilan Shor, și-a ispășit vina prin autodenunțul scris împotriva fostului prim-ministru Vlad Filat.

„Unele instituţii media continuă să răspândească o informaţie falsă. Este vorba de o interpretare greşită a declaraţiilor Procurorului General, Eduard Harunjen, făcute pentru publicaţia newsmaker.md şi care se referă la statutul cetăţeanului Ilan Shor”, se arată într-o reacţie a Procuraturii Generale.

Potrivit precizărilor procurorului general, legislaţia prevede că, persoana care a promis, oferit sau a dat bunuri ori servicii sub orice formă este liberată de răspundere penală pentru corupere activă, dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.

„De notat că, aceste prevederi se conţin în articolul 325 alin.(4) din Codul penal. Procurorul General a subliniat că în alte două dosare, în care figurează cetăţeanul Ilan Shor, procuratura acţionează conform planului stabilit”, se maia rată în reacţie.

Astfel, procurorul general acuză că „unele publicaţii, printre care postul Deutsche Welle Moldova, în materialul ‘Prăbuşirea definitivă a vectorului românesc şi pro-european în Republica Moldova?’ din 28 februarie 2017, fără o elementară documentare, s-au grăbit să acrediteze ideea că figurantul ‘dosarului furtului miliardului’, Ilan Shor, şi-ar fi ispăşit deja pedeapsa pentru toate infracţiunile săvârşite prin autodenunţul depus împotriva ex-premierului Vlad Filat, dând o interpretare greşită şi tendenţioasă declaraţiilor Procurorului General”.

Procuratura Generală lansează, pe această cale, un apel către reprezentanţii mass-media de a se documenta, într-o manieră „cât mai corectă”, înainte de a lansa în spaţiul public subiecte „sensibile”, pentru o corectă informare a opiniei publice, fără însă a prejudicia bunul mers al urmăririi penale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...