Gafa de la premiile Oscar se lasă cu sancţiuni pe viaţă: Vinovaţilor li se interzice colaborarea cu Academia de film

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cei doi contabili care lucrează la compania PricewaterhouseCoopers şi care au cauzat gafa de la gala premiilor Oscar nu vor mai colabora niciodată cu Academia de film Americana (AMPAS), a anunţat preşedintele Academiei.

De asemenea, Cheryl Boone Isaacs a declarat că relaţiile companiei PriceWaterhouseCoopers (PWC) cu cei doi contabili sunt revizuite în acest moment, conform Mediafax.

Cei doi responsabili pentru gafa monumentală de duminică noapte sunt Brian Cullinan şi Martha Ruiz.

Compania PwC, care este responsabilă cu organizarea procedurii de votare pentru premiile Oscar de 83 de ani, şi-a asumat responsabilitatea pentru eroarea de la finalul Galei, care a uimit o lume întreagă şi va rămâne în istorie.

Un contabil al Academiei Americane de Film a dat în bară procedura meticuloasă de anunţare a premiului Oscar pentru cel mai bun film înmânând plicul greşit, astfel că filmul „La La Land” a fost declarat câştigător înainte ca „Moonlight” să fie desemnat adevăratul câştigător al premiului, au anunţat reprezentanţii firmei PricewaterhouseCoopers (PwC), luni seară.

Contabilul Brian Cullinan, despre care mai multe surse din media au declarat că scria mesaje pe Twitter cu puţin timp înainte de anunţarea celui mai important premiu de la Gala Oscar, de duminică noapte, le-a înmânat prezentatorilor Warren Beatty şi Faye Dunaway plicul greşit, a menţionat firma de contabilitate într-o declaraţie publică.

Gafa a surprins nu doar publicul prezent la Dolby Theatre din Hollywood, dar şi telespectatorii care au urmărit în direct gala Oscar. „Cullinan a dat din greşeală plicul de rezervă pentru cea mai bună actriţă în rol principal în loc să îmnâneze plicul pentru cel mai bun film lui Beatty şi Dunaway”, au declarat reprezentanţii PwC.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...