Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății Ruxanda Glavan, respinsă de Parlament!

Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, înaintată de Partidul Socialiştilor, a fost respinsă de Parlament. Proiectul a acumulat doar 28 de voturi ale deputaţilor socialişti. Pentru aprobarea moțiunii simple era nevoie de votul a 41 de deputați din cei 81 prezenți în sală.

Socisliştii au criticat dur scumpirea costurilor serviciilor medicale, declarând că aceasta  reprezintă „un adevărat genocid împotriva populaţiei, care se află sub pragul sărăciei”.

În replică, ministrul Sănătății a calificat argumentele socialiştilor drept atac la persoană, fapt ce demonstrează că opoziţia este în criză de idei, iar criticile aduse nu au legătură cu activitatea desfăşurată în fruntea ministerului.

Ruxanda Glavan a menționat că majorarea taxelor este necesară pentru a dezvoltarea spitalelor şi că noile tarife nu vor limita accesul oamenilor cu venituri mici.

Denotatcă până în prezent PSRM a înaintat moțiuni simple împotriva ministrei Educației, Corina Fusu, ministrului Apărării, Anatol Șalaru, ministrului Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, ministrei Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei, Stela Grigoraş, ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, dar și împotriva viceprim-ministrul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, Niciuna din moţiunile simple înaintate de PSRM nu au fost susținute de parlamentari.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.