(VIDEO) Avere construită pe corupție: Moșiile, iahturile și podgoriile lui Medvedev

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fondul de luptă împotriva corupției, al politicianului rus de opoziție, Alexei Navalnîi, a publicat cea mai extinsă investigatie realizată vreodată în Rusia. „Eroul principal” al dezvăluirilor a devenit cel mai apropiat om din anturajul președintelui Putin, premierul Dmitri Medvedev.

În materialul intitulat „Nu-i spuneți Dimon” se vorbeşte despre proprietăţile imobiliare, iahturile, fermele și podgoriile care constituie averea lui Medvedev.

Ancheta Fondului este expusă într-un video de 50 de minute. Aşa cum afirma Navalnîi, averea a fost construită din mita oligarhilor și împrumuturi de la bănci de stat. Materialul video a fost postat pe canalul lui Navalnîi de pe YouTube, iar varianta text are şi o versiunea în limba engleză.

După cum spune Navalnîi pe blog-ul său, personalul Fondului a descoperit un sistem de corupție sofisticat şi extins, care a dus la îmbogățirea fabuloasă a lui Medvedev. Autorii anchetei au constatat că există o rețea de fundații caritabile și non-profit, înfiinţate de apropiaţi și rudele lui Medvedev.

„Donațiile” vin de la oligarhi, dar și de la bănci de stat, beneficiari fiind Medvedev și familia lui. Aceste fonduri au fost utilizate pentru a achiziționa bunuri imobiliare și alte proprietăți în Rusia și în străinătate.

În total, în conformitate cu ancheta Fondului, în conturile fundaţiilor sale au fost transferate cel puțin 70 de miliarde de ruble în numerar și sub formă de proprietăţi. Din aceste fonduri au fost construite și întreținute „moşia de familie” a premierului, complexul agricol Mansurovo, reședința de munte „Psekhako” de la Soci, podgoriile de la Anapa și Toscana (Italia), conacul „Milovka” din Pleso, regiunea Ivanovo si altele.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...