Afaceri moldovenești din fonduri europene. Și-a croit norocul și… o afacere de succes cu ajutorul UE

rsz_foto_1_istorie-succes-orhei-3edit1
Foto: Marcela Moscovciuc în atelierul „Măr Alb”. PNUD Moldova

„Norocul și-l face omul cu mâna lui”, este expresia care, se pare, o prinde cel mai bine pe Marcela Moscovciuc din Orhei. La doar 25 de ani, ea a reușit să devină cunoscută prin iscusința de a transpune ornamentele tradiționale pe vestimentația modernă. Și pentru că „talentul este 10 la sută inspirație și 90 la sută transpirație”, tânăra orheiancă a scris un plan de afaceri, în baza căruia a reușit să obțină și un grant european, cu care și-a creat propriul atelier, în localitatea de baștină.

Marcela Moscovciuc este pasionată de arta broderiei încă din copilărie. Deși tânăra locuiește în orașul Orhei, talentul ei a depășit limitele geografice ale orașului. Astfel s-a făcut că, de la o vreme, propunerile de a coase sau broda ceva la comandă nu mai încetau, iar tentația de a transforma talentul în afacere devenea tot mai mare. Totuși, banii pe care îi avea la îndemână nu erau suficienți pentru deschiderea unui atelier. În plus, înțelegea că îi lipsesc experiența și cunoștințele pentru a gestiona o afacere… 

A scris planul de afaceri odată cu teza de licență

Șansa a venit pe neașteptate, dar a trebuit să depună mult efort pentru a o materializa. Nu a ezitat niciun moment însă, așa că a adunat rapid dosarul pentru un grant oferit de UE în 2015, despre care soră ei citise pe o rețea de socializare. Au urmat sesiuni de instruire și un proces extrem de riguros de selectare a celor mai bune planuri de afaceri. Căci, din circa trei sute, doar 30 de tineri aveau șansa să obțină câte un grant pentru afaceri de la Uniunea Europeană, acordat prin intermediul Programului de consolidare a încrederii. Toate acestea, în timp ce era încă studentă la Universitatea Tehnică din Moldova, unde învăța în ultimul an la Facultatea de design vestimentar.

Am scris teza de licență odată cu planul de afaceri. Când am văzut câtă experiență îmi oferă proiectul european de abilitare a tinerilor în afaceri, am înțeles că aș putea spune cu mult mai multe și în lucrarea mea de licență. Așa că am amânat prezentarea acesteia cu un an și nu regret nicio clipă această decizie, căci am reușit să aflu cu ce se mănâncă pâinea de designer încă din anii de studenție”, își amintește Marcela. 

 

 

Finanțare nerambursabilă de la UE

Ca o răsplată pentru efort și perseverență, Marcela s-a numărat printre cei 30 de tineri din comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru, care au obținut finanțare pentru crearea sau dezvoltarea unei afaceri prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană. Din grantul primit, ea și-a cumpărat o mașină de cusut și de brodat, una pentru surfilare și, bineînțeles, mobilierul necesar. Astăzi atelierul „Măr alb” din Orhei lucrează de zor și dacă, acum un an, Marcela își căuta un loc de muncă, în prezent ea caută să angajeze croitori/ese. Și nu are de gând să stea în loc. De rând cu iile și rochiile stilizate, ea își croiește drum pe piața vestimentației etno, participă la târguri și concursuri, execută comenzi individuale. A obținut și premiul mare la Festivalul „Ia Mania” din vara lui 2016…

Marcela este convinsă că succesul ei se datorează, în mare parte, lecțiilor învățate la cursurile de gestionare a afacerilor, și asta pentru că proiectul european de abilitate a tinerilor în business nu se limitează la acordarea granturilor, ci îi și îndrumă pe beneficiari cum să-și gestioneze cu succes întreprinderea. În acest sens, timp de 14 luni de la lansare, fiecare din cei 30 de câștigători ai granturilor a fost ghidat de către un mentor. Mai mult, proiectul i-a reunit pe tinerii din dreapta și cei din stânga Nistrului la mai multe instruiri, în cadrul cărora aceștia s-au convins că, indiferent pe ce mal al Nistrului locuiesc, au aceleași interese și aceleași provocări de depășit.

Broderia inspirată din cufărul bunicii

Ideea de a crea haine moderne cu elemente etnice i-a venit încă pe când, adolescentă fiind, cerceta cu minuțiozitate și mult drag toate elementele cu decor tradițional din casa bunicii: iile, prosoapele, covoarele. „Cum să renunți la o astfel de frumusețe?!”, se întreba Marcela. Zis și făcut! Acum, de talentul ei se bucură femeile pasionate de haine cu elemente etno, care știu să prețuiască justa valoare a autenticului. Iar în propriul său atelier, deschis la Orhei, acele mașinilor de cusut nu se mai opresc.

E o mare iscusință să transpui un element tradițional pe o haină în stil modern, astfel, încât să se combine armonios, să poți îmbina caracterul deloc simplu al autenticului cu țesăturile delicate de care putem beneficia în secolul 21…”, afirmă meșterița.

Iar pentru tinerii care au o idee de afacere, dar nu au curaj să o și dezvolte, Marcela Moscovciuc are un sfat: să lupte, să facă tot ce pot, pentru că nimeni nu va face nimic în locul lor. Când ieși din expectativă și începi să acționezi, apare și curajul, și șansa.

Proiectul de abilitare în afaceri a tinerilor de pe ambele maluri ale Nistrului este parte a Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de UE și implementat de PNUD Moldova. În anii 2013-2014, alţi 40 de tineri au fost sprijiniţi să-și creeze afaceri, care au generat noi locuri de muncă și s-au soldat cu încheierea unor contracte de afaceri între tinerii antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului.

Andreea Ștefan

Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe pagina web www.api.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente