Potrivit denunţătorului, cei doi ar fi extorcat şi primit 1500 de euro pentru a influenţa completul de judecători din cadrul Curţii de Apel Chişinău, în vederea primirii unei decizii favorabile în privinţa unui inculpat, scopul fiind menţinerea deciziei primei instanţei.

Persoanele ar fi acţionat în complicitate, cea de-a doua, fostă avocată, fiind documentată pentru trafic de influenţă în 2013 şi condamnată la 4 ani de închisoare cu suspendare în 2015.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi află în Izolatorul de urmărire penală al CNA, iar femeia este cercetată în stare de libertate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă de până la 200 000 de lei.