Igor Dodon l-a informat pe președintele Comisiei de la Veneția despre modificarea Constituţiei. Ce i-a răspuns oficialul

Preşedintele Igor Dodon a avut joi, 2 martie, o întrevedere cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, în cadrul căreia au fost discutate diverse subiecte legate de eventuala modificare a Constituției, a legislației electorale, a altor legi.

Şeful statului a anunţat pe pagina sa de Facebook că la întâlnire şi-a expus poziția sa personală cu privire la necesitatea operării unor modificări ale Constituției de acordare a unor împuterniciri suplimentare președintelui țării în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului.

“Pe de o parte este dorința majorității cetățenilor, pe de altă parte aceste modificări țin și de asigurarea echilibrului între instituția prezidențială și Parlament. Am informat oficialul european despre faptul că a fost prezentată o inițiativă legislativă în acest sens, menționând că dacă nu va fi susținută în Parlament, vom merge pe calea consultării poporului Republicii Moldova”, a scris Igor Dodon.

Preşedintele a precizat că, la rândul său, Gianni Buquicchio a optat pentru balansarea competentelor puterilor în stat și a asigurat că “instituția pe care o reprezintă va susține orice demers care este în corespundere cu standardele internaționale general acceptate”.

“Am convenit ca până la sfărșitul săptămânii vom transmite Comisiei de la Veneția proiectul de modificare al Constitiuției”, a menţionat Igor Dodon.

Totodată, cu referire la eventuala schimbare a Codului Electoral, Igor Dodon a precizat că pledează pentru păstrarea sistemului actual electoral, dar că sunt necesare modificări care ar asigura un drept eficient la vot a tuturor cetatenilor Republicii Moldova indiferent unde s-ar  afla. De asemenea, și reprezentarea concetățenilor noștri din diasporă și a cetățenilor de pe malul sting al Nistrului în Legislativ.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.