Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un pseudo-angajat al organelor de…

Un pseudo-angajat al organelor de drept, reţinut pentru șantaj

Un cetăţean al R. Moldova, care susținea că este reprezentant al instituţiilor de forţă, precum SIS, MAI, CNA şi al Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, a fost reţinut urmare a unui complex de măsuri speciale de investigaţii, desfăşurate de către oamenii legii.

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, prin înșelăciune şi abuz de încredere, şantaja şi estorca sume considerabile de bani, precum şi bunuri materiale atât de la cetăţeni moldoveni, cât şi de la străini. Pentru intimidarea victimelor, tânărul le contacta telefonic, le transmitea mesaje ameninţătoare şi imagini cu un puternic impact emoţional, cu scopul de a induce sentimente de panică şi frică în rândul acestora.

Pe numele persoanei reţinute au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru comiterea infracţiunilor de furt, ameninţare, şantaj şi escrocherie.