Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, are loc Conferința internațională cu genericul „Evoluția controlului constituțional în Europa: lecții învățate și noi provocări”, organizată de Curtea Constituțională și Comisia de la Veneția a Consiliului Europei.

Parlamentul este convocat în ședință plenară.

Spicherul Andrian Candu va avea o întrevedere cu Reprezentantul personal al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru combaterea antisemitismului, Rabinul Andrew Baker.

Serviciul Fiscal de Stat va demara o campanie de informare a contribuabililor care desfășoară activitate de întreprinzător, cu genericul „Activează legal – activează în siguranță”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:16 0:00
Link direct

Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova, având sprijinul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și a Guvernului Suediei, organizează, pentru jurnaliști, o Gală a Turismului cu scopul să promoveze turismul autohton la nivel național.

Echipa Economică Germană ține o conferinţa de presă cu tema: „Exporturile Republicii Moldova şi impactul Acordului de comerţ liber cu Uniunea Europeană asupra acestora”.

Agenția IPN găzduiește dezbaterea „Care sînt şansele dezgheţării conflictului îngheţat de la Nistru?”, prilejuită de împlinirea unui sfert de secol de la declanșarea războiului din 1992.

Din agenda internațională:

La Washington, Comitetul senatorial pentru serviciile armate examinează o nouă Strategie și Politică Cibernetică a Statelor Unite.

Ministra apărării din Gemania, Ursula von der Leyen, vizitează Estonia și Letonia, iar ministrul de externe, Sigmar Gabriel, începe o vizită de două zile la Kiev.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, călătorește în capitala egipteană Cairo pentru convorbiri cu președintele Abdel Fattah al-Sisi.

Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene încep o întâlnire de două zile la Valletta, capitala Maltei.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, vizitează Elveția.

La Bruxelles, premierul irlandez Enda Kenny se întâlnește cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și alți oficiali ai Uniunii Europene.

Ministrul de externe al Libiei, Fayez al-Sarraj, vizitează Rusia.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG