Sandu: Dodon nu mai are nici o susţinere, cu excepţia Moscovei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Igor Dodon face nişte jocuri periculoase, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să răspundă pentru aceasta. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, de la postul public de televiziune Moldova 1.

Preşedinta formaţiunii PAS, Maia Sandu, consideră că şefului statului nu-i va reuşi să obţină revizuirea Constituţiei. „Pentru ca s-i reuşească acest lucru, Dodon are nevoie de susţinerea poporului şi de susţinerea partenerilor străini. Odată ce se pronunţă pentru denunţarea Acordului de Asociere, Igor Dodon nu mai are nici o susţinere din exterior, cu excepţia Moscovei. Prin acţiunile sale, Igor Dodon nu reprezintă interesele cetăţenilor. Vedeţi cu ce se ocupă în calitate de preşedinte, ba schimbă drapelul, ba denumirea limbii pe pagina Preşedinţiei, dar nu întreprinde măsuri necesare pentru soluţionarea problemelor cetăţenilor, eradicarea corupţiei. Sunt dovezi că Igor Dodon a fost ajutat să ajungă preşedinte de către Vladimir Plahotniuc. Dodon şi Plahotniuc reprezintă un regim cu două capete”, a declarat Maia Sandu, transmite IPN.

Vitalia Pavlicenco, preşedinta PNL, de asemenea consideră că Igor Dodon nu va reuşi să obţină împuterniciri suplimentare ce ţin de dizolvarea Parlamentului.

„Igor Dodon a ajuns preşedinte din cauza dezamăgirii oamenilor într-o guvernare coruptă. Dar, în cele din urmă, Igor Dodon, care depinde de Moscova, va dezamăgi populaţia. Dodon nu are cu ce să se ocupe, nu are majoritate parlamentară. El ştia care sunt împuternicirile preşedintelui. Dacă nu i-au plăcut, trebuia să stea acasă, nu să candideze. Cred că se va termina rău cu Dodon”, a declarat Pavlicenco.

Președintele Igor Dodon a propus marţi, 28 februarie, un proiect de lege pentru modificarea Constituției. Inițiativa prevede cinci cazuri noi în care șeful statului poate iniția dizolvarea Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...