Igor Dodon anunță amnistierea moldovenilor care au încălcări în Rusia; Sunt vizate 17.500 de persoane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 250 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, aflați în prezent pe teritoriul Federației Ruse, dar pasibili de a fi atrași la răspundere pentru încălcarea legislației migraționale, își vor putea legaliza șederea în Rusia, în decursul a 20 de zile începând cu ziua de astăzi. Totodată, în jur de 17,5 mii de cetățeni moldoveni aflați acum acasă, având interdicția de a traversa hotarul Rusiei, vor putea intra în Federația Rusă în următoarele zile.

Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, potrivit căruia, în urma întrevederii sale cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, din luna ianuarie, aseară a fost informat despre aprobarea unui mecanism de amnistiere pentru cetățenii Republicii Moldova.

„Aceste probleme au fost rezolvate ca urmare a întrevederii între doi președinți. Vreau să mulțumesc conducerii Federației Ruse pentru faptul că, destul de operativ a fost rezolvată situația”, a menționat Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă.

Astfel, cetățenii moldoveni aflați acum ilegal în Federația Rusă și care nu pot reveni acasă, își vor putea legaliza șederea în perioada 1-20 martie, adresându-se în toate secțiile locale ale biroului de migrație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei.

Totodată, cetățenii moldoveni aflați acum acasă și nu pot să meargă în Federația Rusă, având interdicția de a traversa hotarul ca urmare a încălcărilor anterioare, vor putea intra în următoarele zile pe teritoriul Rusiei, indicațiile corespunzătoare fiind deja transmise Serviciului de Grăniceri al Federației Ruse.

Potrivit lui Igor Dodon, lista completă pentru cele 17,5 mii de cetățeni ai Republicii Moldova amnistiați va fi publicată în următoarele două zile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...