O parte din fabricile de vinuri din Moldova îşi vor relua exportul spre Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe fabrici de vinuri din Republica Moldova, inspectate de specialiştii serviciului sanitar rus Rospotrebnadzor, vor putea relua exporturile de vinuri pe piaţa rusă, după ce vor fi efectuate cercetările de laborator. Anunţul a fost făcut de către şeful Rospotrebnadzor, Ana Popov, pentru Ria Novosti.

„Specialiştii Rospotrebnadzor s-au întors din Republica Moldova. O bună parte din cele 13 de întreprinderi verificate vor putea exporta producţia lor pe piaţa rusă, după efectuarea cercetărilor de laborator şi după ce va fi dată o notă definitivă documentelor prezentate”, a declarat Ana Popov.

Sursa citată notează că la mijlocul lunii februarie, Rospotrebnadzor anunţa că experţii săi vor vizita fabricile de vinuri din Moldova care exportă vinuri pe piaţa rusă sau intenţionează să o facă, iar în urma vizitei va fi decis dacă se va mări numărul de întreprinderi cu drept de export sau nu.

Totuși, rușii nu vor ridica complet embargoul, atâta timp cât Acordul de Asociat semnat cu Uniunea Europeană rămâne în vigoare, anunţa anterior directorul Rospotrebnadzor Anna Popova.

Începând cu 10 septembrie 2013, Rusia a interzis complet importul de vinuri din Republica Moldova, inclusiv din Transnistria și Găgăuzia, pe motiv că nu respectă cerinţele de calitate.

Ulterior, Federația Rusă a reluat importul vinurilor din Găgăuzia și Transnistria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...