Estonia oferă anual Republicii Moldova aproximativ 1 milion de euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cooperarea mai profundă între Moldova şi Uniunea Europeană este benefică pentru cetăţeni şi pentru comerţ. Moldova este ţara din Parteneriatul Estic care beneficiază cel mai mult de oportunitățile oferite de UE: călătorii fără vize, Acord de Asociere şi zonă de comerţ liber. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul Andrei Galbur, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, şi omologul său estonian, Sven Mikser, în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău.

Andrei Galbur a menționat că mesajele primite de la partea estoniană dau Moldovei putere şi încredere în realizarea obiectivelor propuse. În cadrul discuțiilor s-a vorbit despre progresele Republici Moldova, în sensul implementării cu succes a Acordului de Asociere. S-a discutat despre securitatea regională şi evoluţia procesului de negocieri în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană. „Estonia este un susţinător activ al parcursului european al Republicii Moldova”, a declarat Andrei Galbur, potrivit IPN.

La rândul său, ministrul afacerilor externe din Estonia, Sven Mikser, a remarcat că Moldova a fost identificată de ţara sa ca fiind o prioritate pentru asistenţa de dezvoltare. Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare gestionat de Estonia oferă anual aproximativ 1 milion de euro pentru reforme în Moldova. Iar cele mai mari proiecte se referă la creşterea calităţii în sistemul de sănătate și la digitalizarea documentelor curţilor de justiţie, astfel încât oamenii să poată găsi mai simplu deciziile judecătorești.

Sven Mikser spune că Moldova trebuie să rămână concentrată pe reforme, menționând domeniile: justiţie, sistem bancar şi mass-media. Oficialul afirmă că Acordul de Asociere semnat de Moldova cu UE este un cadru foarte bun de cooperare bilaterală. UE a investit semnificativ în Moldova şi este logic să se aștepte la rezultate, a mai spus ministrul estonian. Cu cât Moldova va face mai multe reforme, cu atât mai mult se poate aștepta la suport din partea Uniunii Europene.

Estonia va prelua președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2017, astfel încât agenda parlamentară va fi setată de acest stat, iar prioritățile enumerate de ministrul afacerilor externe estonian sunt: securitate economică, piaţa unică digitală, politicile de vecinătate cu accent pe Parteneriatul Estic. „Este important să avem ce livra la summitul Parteneriatului Estic din noiembrie 2017”, a conchis Sven Mikser.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...