(foto) În weekend ești așteptat la Competiția Națională Odyssey of the Mind Moldova 2017

DSC_0889JPG

Asociația pentru Dezvoltare Creativă vă invită la Competiția Națională Odyssey of the Mind Moldova (Odiseea Cugetului), ce se va desfășura pe 4 martie 2017, în cadrul Centrului Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 169, începând cu ora 10:00.

„Odiseea Cugetului” este un program internațional de gândire creativă pentru copii şi tineri. Acest concurs pune accentul pe soluționarea creativă a unor probleme diverse, de la cele mecanice până la prezentările teatralizate de interpretări proprii ale operelor literare clasice sau a unor fenomene globale. Programul este implementat la nivel național în Republica Moldova încă din 1997, având o istorie de succes și un impact deosebit în dezvoltarea personală a tinerilor.

La Competiție vor concura 15 echipe a câte șapte elevi, de diferite vârste, reprezentând școli şi licee din: Chișinău, Cimişlia, Ungheni, Florești, Căușeni, Fălești, Telenești și Edineț. Elevii sunt ghidați, pe tot parcursul anului, de profesori – antrenori, în procesul de identificare a soluțiilor ingenioase pentru una dintre problemele de lungă durată ale programului Odyssey of the Mind: vehicul, tehnică, clasică, de construcție și cea teatrală. Participanții își creează costume și decorații din materiale reciclabile, mizând pe principiul „think outside the box” (gândirea în afara cutiei). În plus, tinerii demonstrează abilități de prezentare în limba engleză, întrucât programul se desfășoară în limba engleză.

 

_MG_3961JPG

În cadrul Competiției, echipele vor avea o șansă mai mare de câștig dacă vor demonstra agilitate și creativitate în soluționarea unei probleme pe loc – problema spontană.

Echipele sunt apreciate de către juriu atât la proba de lungă durată, cât și la cea spontană, în baza unui set de criterii. Sunt încurajate originalitatea, spiritul de echipă și cel de joc cinstit.

Acele echipe ce acumulează cel mai mare punctaj sau s-au evidențiat prin performanțe remarcabile au posibilitatea să reprezinte țara la Competiția Europeană și cea Mondială. Până în acest an, elevii din Republica Moldova au participat de 16 ori la Festivalul European „Odiseea Cugetului”, în diferite țări europene, obținând numeroase premii. Anul trecut, echipa de la Centrul de Creație pentru Copii și Tineri din Cimișlia a luat locul II la Eurofest-ul din Polonia, Gdansk, iar în primăvara anului 2015, o echipă din Cimișlia a reprezentat Moldova la Competiția Mondială Odyssey of the Mind, care a avut loc în statul american Michigan.

 

DSC_0836JPG

Evenimentul începe la ora 10:00 și continuă pe tot parcursul zilei. Ceremonia de premiere începe la ora 14:00. La competiție vor fi în jur de 200 de persoane: membri ai echipelor, antrenori, jurați, echipa de implementare și voluntari ADC. Toți susținătorii programului au un scop comun: de a susține și de a oferi copiilor și tinerilor o șansă de a-și exprima creativitatea și de a învăța lucruri noi într-un mediu distractiv.

Pentru informații suplimentare, rugăm să contactați Coordonatoarea Programului Odiseea Cugetului Moldova, Viorica Budu, la numărul de telefon 067346379. Găsiți evenimentul pe Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente