Moldova Dezbate – proiectul ce își propune să creeze cel puțin 50 de cluburi de dezbateri în liceele din țară

AB6_TI_School
Foto: transparencyschool.org

Moldova Dezbate e un nou proiect marca Debate Academy menit să creeze noi cluburi de dezbateri în toată țara. De aceea, Debate Academy lansează un nou proiect, menit să facă tinerii din întreaga republică mai fericiți, oferindu-le tuturor doritorilor din şcoli şi licee posibilitatea să practice dezbaterile.

Moldova Dezbate este un proiect adresat profesorilor din Republica Moldova, care vor fi pregătiți și antrenați pentru a fi inițiatori în crearea unor cluburi locale de dezbateri în școala în care activează. Proiectul presupune instruirea profesorilor din întreaga Republică în arta dezbaterilor, ulterior, crearea noilor cluburi de dezbateri în diferite regiuni ale țării, participarea la competiții naționale și internaționale, construind o nouă comunitate consolidată de dezbateri în Republica Moldova, după modelul celei din România, Germania, Bulgaria, Slovenia etc.

Scopul proiectului este sporirea accesibilității elevilor din întreaga țară la practicarea acestui sport intelectual, descoperirea și promovarea noilor talente, dezvoltând abilități de oratorie, gândire critică și exprimare structurată.

Obiective:

#1. Crearea a cel puțin 50 de cluburi de dezbateri în liceele din țară;
#2. Consolidarea cluburilor deja existente;
#3. Cel puțin 500 de elevi noi au șansa să practice dezbaterile;
#4. Participarea membrilor din cluburile nou-formate la cel puțin trei competiții naționale până la începutul noului an școlar;
#5. Trimiterea a cel puțin două din cluburi la campionate internaționale.

La prima conferință, traineri cu experiență de 10+ ani în domeniul dezbaterilor vor veni din România pentru a introduce profesorii în formatul World Schools (jucat în liceele din întreaga lume) în cadrul unor ateliere.

Ulterior, profesorii vor primi materialele necesare (manuale, logistica etc) pentru a crea noi cluburi în școlile în care predau sau a le consolida pe cele deja existente. Periodic, traineri din Chișinău și din diferite regiuni ale României vor veni în cluburi pentru a ține training-uri avansate, iar participanții vor avea posibilitatea sa ia parte la competiții regionale și naționale. Vor exista încă trei conferințe organizate în Chișinău, pentru a discuta rezultatele, problemele și planul de activitate pentru următoarea perioadă.

Date importante:

• Prima Conferință – 11-12 martie;
• A doua conferință – prima jumătate a lunii aprilie;
• A treia conferință – a doua jumătate a lunii mai;
• Ultima Conferință, de totalizare – a doua jumătate a lunii iunie;
• Campionate naționale vor fi organizate în aprilie, mai, iunie și iulie, la care vor putea participa membri din orice club din țară;
• 4-7 august – Campionatul Internațional „Chișinău Open”, la care vor putea participa membrii cluburilor care au trecut de selecția națională;
• August- FNDA, cea mai mare competiție națională din România, unde vor pleca două dintre echipele câștigătoare.

Premii:

• Două cele mai active cluburi vor putea trimite câte o echipă + coordonator la Forumul Național de Dezbateri Academice (FNDA), România;
• Premii celor mai activi coordonatori.

Costuri:
Profesorii selectați pentru a participa la proiect vor beneficia de instruire, hrană și cazare gratuită la un hotel din or. Chișinău. De asemenea, vor fi acoperite și costurile pentru transport.

Contacte: Coordonatori Proiect – Liliana Nederiță- 079179246, Diana Scorpan- 079249396, e-mail: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente