Violenţe în Franţa: Susţinătorii lui Marine Le Pen, atacaţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional, este contestată violent în Franţa. Două autocare cu simpatizanţi ai candidatei la preşedinţie au fost atacate cu pietre şi vopsea în timp ce se îndreptau către un miting al lui Le Pen. Asta după ce, sâmbătă, mii de oameni au participat în Nantes la o manifestaţie împotriva Frontului Naţional. Mitingul a degenerat rapid, iar protestatarii s-au ciocnit cu forţele de ordine şi au băgat 11 poliţişti în spital.

Cele două autocare se îndreptau către o adunare a Frontului Naţional la care a vorbit Marine Le Pen. În apropiere de Nantes, vehiculele au fost însă atacate cu vopsea de 50 de persoane care au creat şi un baraj de foc pe autostradă.

„Cu 15 kilometri înainte de Nantes, am început să încetinim. Am văzut oameni care ne-au atacat din dreapta. Ne-au oprit, au început să împingă autocarul, erau înarmaţi cu bare de fier şi bâte din lemn”, povesteşte Alda, martora la incidente.

Sâmbătă, trei mii de oameni au participat la un protest faţă de vizita candidatei la preşedinţie în Nantes. Manifestaţia s-a transformat însă în lupte de stradă, iar oamenii au distrus magazinele şi au atacat jandarmii cu pietre şi torţe.

La mijlocul săptămânii, Marine Le Pen a fost întreruptă în timpul unui discurs de către o activistă Femen, care a acuzat-o că este o feministă de faţadă.

Marine Le Pen este cotată cu şanse mari de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale din această primăvară. Ea a promis că, dacă va ajunge la Elysee, va scoate ţara din Uniunea Europeană. Acest lucru ar putea costa însă Franţa foarte scump. Un institut a estimat că Parisul ar trebui plătească 180 de miliarde de euro, jumătate de milion de slujbe şi 9% din PIB doar pentru ieşirea din zona euro şi pentru întoarcerea la franc. Toate astea, fără a calcula şi o eventuală ieşire a Franţei din Uniunea Europeană. Potrivit sondajelor, Le Pen va triumfa lejer în primul tur, dar va fi învinsă în finală de un candidat independent sau unul din rândul partidelor tradiţionale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...