(FOTO) Cine e preşedintele european poreclit „Barbie”, care face furori pe Instagram

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actualul preşedinte al Sloveniei, Borut Pahor, e extrem de activ pe Instagram şi foarte urmărit, postările fostului manechin -în tinereţe- fiind foarte apreciate.

Poreclit „Barbie” în Slovenia, cel care s-a oferit să intermedieze o întâlnire între Putin şi Trump reuşeşte să folosească la perfecţie Instagram-ul pentru a câştiga simpatia alegătorilor.screen-shot-2017-02-14-at-19-00-15-714x457_01815900

Printre fotografiile cu Bono, cu Nick Vujic, dar şi cu copii cu dizabilităţi, Pahor are şi o serie de fotografii în care apare muncind ca un om obişnuit. Până acum, notează Politico.eu, Pahor a fost frizer, mecanic auto, gunoier, fermier, măcelar sau angajat la un hospice.
15624229_164679897343010_4818276286122164224_n_11602700

Un profesor de media de la Universitatea din Maribor susţine că Pahor vrea să „reinventeze deliberat” funcţia de preşedinte, folosind o tehnică pe care Boris Vezjak a denumit-o „populism flirtat”.

Biroul preşedintelui Sloveniei a explicat, pentru sursa citată, că preşedintele e direct implicat în contul său de Instagram, cu sprijinul asistenţilor săi şi că nu se ocupă o agenţie de relaţii publice de asta.16906439_384444111917702_4454579095447011328_n_63185500


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...