Democraţii americani îl caută pe viitorul Obama: Cine este „în cărţi”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Democraţii americani, încercând să-şi revină după înfrângerea lor în alegerile prezidenţiale şi copleşiţi de manifestaţiile anti-Trump spontane, îşi aleg noul şef al partidului sâmbătă pentru a relua iniţiativa împotriva preşedintelui şi a republicanilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Miza este importantă pentru democraţi, care se pregătesc pentru alegerile de la jumătatea mandatului în 2018 şi pentru cele prezidenţiale din 2020.

În prezent există doi favoriţi pentru a prezida partidul democrat (DNC): Tom Perez, american dintr-o familie originară din Republica Dominicană, fost ministru al muncii în administraţia lui Barack Obama, susţinut de greii partidului, şi Keith Ellison, un ales de culoare convertit la islam, provenit din curentul progresist, care s-a declarat favorabil lansării unei proceduri de destituire (‘impeachment’) împotriva lui Donald Trump.

Un alt candidat, preşedintele Partidului Democrat din Carolina de Sud, Jaime Harrison, a abandonat cursa şi i s-a raliat lui Tom Perez.

Democraţii îşi vor alege preşedintele în cursul unei reuniuni la Atlanta, în Georgia, sâmbătă.

În cadrul unei dezbateri cu alţi candidaţi ai partidului miercuri seara, Perez şi Ellison au exprimat puncte de vedere similare.

Ei au recunoscut necesitatea unor propuneri economice solide pentru americanii din clasa mijlocie şi din clasa muncitoare, dintre care mulţi s-au considerat abandonaţi anul trecut de către democraţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...