(DOC) Sentința integrală în dosarul lui Filat, devine publică: Iată ce a declarat înainte de a fi condamnat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul premier Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare, nu a făcut decla­ra­ții pe par­cur­sul exa­mi­nă­rii dosa­ru­lui, acesta decla­rând că nu va vorbi „până când cauza penală inten­tată în pri­vința sa nu va fi exa­mi­nată în ședintă de jude­cată publică”.

Totuși, Filat a accep­tat să vor­bească la 27 iunie 2016, când i s-a ofe­rit ulti­mul cuvânt. Atunci, acesta a vorbit despre autodenunțul primarului de Orhei, Ilan Șor, care nu a fost depus la pro­cu­ra­tură, ci la sediul său, și despre ceea ce s-a întâmplat în Parlament.

„În ultimul său cuvânt, Filat a spus că are semne de întrebare referitor la faptul că, la data de 13 octombrie 2015 la ora 17:00 a fost depus un autodenunț, într-un volum foarte mare, nu la procuratură, dar la sediul denunțătorului, iar a doua zi o mărturie de completare, iarăși la domiciliul unui martor și încă o mărturie, sau două mărturii din partea angajaților sau persoanelor afiliate denunțătorului”, se arată în sentința de condamnare integrală în dosarul fostului prim-ministru Vlad Filat, publicată pe site-ul instanțelor de judecată.

„Cum s-a putut întâmpla ca pe data de 13 octombrie 2015 seara să înceapă tot acest proces, iar pe data de 15 octombrie, deci la o zi și jumătate, deja în Parlamentul Republicii Moldova, toate aceste informații care au fost oferite în acest autodenunț calomnios, să fie instrumentate, să fie probate și să fie prezentate într-o procedură ilegală de Procurorul General, în plenul Parlamentului, cerându-se ridicarea imunității și arestarea? De fapt, și lucrul care s-a întâmplat cu încălcarea multor prevederi legale pe parcursul a câtorva ore. Deci, acest element demonstrează foarte clar că nu este vorba de un dosar penal, este vorba despre un proces de administrare a probelor, este vorba evident de un dosar politic cu scopul bine determinat de a fi izolat de societate și de a obține scopuri imdiate sau pe termen mediu, inclusiv politice”, a spus Filat.

Refe­ri­tor la învi­nu­i­rile de coru­pere pasivă, Filat a decla­rat că la baza aces­tora stă doar un auto­mo­bil, des­pre care acu­za­rea afirmă că i-ar fi fost ofe­rit pen­tru a acționa într-un fel sau altul și ar demon­stra o posi­bila impli­care a sa în influ­en­ța­rea cesiu­nii de cre­anțe de la Banca de Eco­no­mii.

Miercuri, 22 februarie 2016, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Constantin Alerguș au examinat admisibilitatea recursurilor declarate de procuror, inculpatul Vladimir Filat și avocatul acestuia, Igor Popa, a Sandei Diviricean, fosta soție a inculpatului, a Societății pe Acțiuni „Ipteh”, dar și a companiilor „Worldway Limited”, „Kapital Invest Company” și „Kapital Invest Co” împotriva hotărârii Curții de Apel (CA) Chișinău care a menținut sentința de condamnare la nouă ani de închisoare emisă de Judecătoria Buiucani în privința lui Vladimir Filat în iunie 2016.

Aceștia au decis că recursurile sunt „inadmisibile și vădit neîntemeiate”, conform unei informații de pe pagina electronică a CSJ. Hotărârea motivată a CSJ va fi pronunțată pe 23 martie 2017, se mai precizează pe site-ul CSJ.

Avocații ex-premierului Vlad Filat califică decizia emisă de magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în dosarul care îl vizează pe fostul premier, judecat pentru corupere pasivă și trafic de influență, drept una „ilegală și inechitabilă”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...