Ungaria va construi un gard auxiliar la granița cu Serbia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ungaria va ridica încă un gard la granița cu Serbia, a anunțat joi șeful de cabinet al premierului, Janos Lazar, într-o conferință de presă, relatează MTI.

Oficialul ungar a spus că noua „linie de apărare” va dubla gardul deja existent la această frontieră care a reprezentat o importantă cale de acces pentru migranții care au folosit ruta balcanică pentru a ajunge în vestul Europei. Guvernul a luat această decizie pentru că există temeri că „un număr important de imigranți ilegali ar putea ajunge în Ungaria în 2017″, a spus Lazar.

Potrivit șefului de cabinet al premierului Viktor Orban, Guvernul va debloca pentru acest proiect suma de 38 de miliarde de forinți (123 de milioane de euro) și există planuri să amplaseze la granița cu Serbia adăposturi care să poată găzdui până la 400 de migranți. Aici vor fi repartizați solicitanții de azil aflați în prezent în tabere speciale, în regim deschis sau închis, scrie agerpres.ro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...