CSJ obligă şoferii de microbuze să nu transporte pasageri în picioare; Reacţia Primăriei Chişinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reprezentanţii Primăriei Chişinău anunţă că vor convoca o şedinţă de lucru cu participarea reprezentanţilor Inspectoratului Naţional de Patrulare şi operatorii de transport rutier, după ce Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a obligat, la 15 februarie, şoferii microbuzelor din municipiul Chișinău să transporte pasageri doar pe scaune.

„Primăria municipiului Chişinău a luat act de decizia instanţei de judecată. Trebuie să menţionam că, în special, hotărârea instanţei se referă la transportarea în picioare a călătorilor în microbuze, în dependenţă de suprafaţa liberă din interiorul unităţii de transport. Instanţa de judecată a stabilit că prevederile din dispoziţia primarului general prin care s-a permis transportarea în picioare a călătorilor în microbuze contravine Codului transporturilor rutiere, dar şi Regulamentului circulaţiei rutiere”, se arată într-o reacţie a Primăriei.

Astfel, autorităţile publice locale vor convoca, în perioada imediat următoare, o şedinţă de lucru cu participarea reprezentanţilor Inspectoratului Naţional de Patrulare şi operatorii de transport rutier, pentru a discuta subiectul respectiv.

La 15 februarie curent, judecătorii au anulat prevederile dispoziției primarului Capitalei din anul 2014 care permitea transportatorilor să accepte până la șapte sau zece pasageri în picioare, în funcție de unitatea de transport.

Curtea Supremă de Justiție a emis o încheiere în acest subiect după un proces ce a durat 2 ani între Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și Primăria Capitalei. Judecătorii au menținut de fapt în vigoare hotărârea primei instanțe și cea a Curții de Apel, care au dat dreptate Cancelariei de Stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...