Rooney pleacă din Anglia și va deveni cel mai bine plătit fotbalist din lume

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Wayne Rooney este foarte aproape de o mutare în China, iar transferul englezului este considerat iminent de presa din Anglia.

Cel mai probabil, Rooney va ajunge în China săptămâna viitoare, dar deocamdată nu se știe numele clubului. Englezii au aflat însă că starul lui United este ademenit cu un salariu incredibil, de 1 milion de lire sterline pe săptămână, potrivit The Sun. În aceste condiții, Rooney îi va depăși pe Ronaldo și Messi, urmând să devină cel mai bine plătit jucător din lume.

Totul a devenit clar în ultimele ore, după ce Mourinho a vorbit despre o posibilă despărțire de Rooney. Accidentat, acesta nu va juca împotriva lui Saint-Etienne, în 16-imile UEFA Europa League. „Nu pot garanta că Wayne va mai fi aici săptămâna viitoare”, a spus portughezul.

The Telegraph susține însă că, înainte de a lua o decizie finală, Rooney așteaptă să vadă dacă Mourinho îl va titulariza în partida cu Southampton, contând pentru finala Cupei Ligii Angliei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...