icon

Premierul Pavel Filip, la trilaterala cu Dodon şi Candu: Îmi doresc o conlucrare între instituțiile statului

21-02-2017 16:01
1,993

Astăzi a avut loc prima întrevedere în format trilateral a Prim-ministrului Pavel Filip, a Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon şi a Preşedintelui Parlamentului, Adrian Candu.

 

Premierul Pavel Filip a reiterat importanţa dialogului între cele trei instituţii şi necesitatea soluţionării divergenţelor prin comunicare: „Trebuie să punem în discuţie publică subiectele care unesc societatea şi să reprezentăm instituţiile statului prin prisma responsabilităţilor pe care le avem. Sunt deschis spre colaborare şi îmi doresc o conlucrare între instituţiile statului, şi nu o confruntare”, a declarat Pavel Filip.

 

De asemenea, Prim-ministrul s-a referit la Agenda de reforme a Guvernului pentru anii 2017 – 2018, inclusiv la reforma sistemului de pensii. „Avem nevoie de reforme, nu de blocaj, în primul rând în interesul cetăţenilor. Reforma pensiei prevede nu doar indexarea şi valorizarea pensiei, ci se referă la echitatea şi sustenabilitatea sistemului de pensii”, a adăugat Pavel Filip.

 

Un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor în format trilateral a fost trecerea creditului de urgenţă la datorie publică. Pavel Filip a reiterat poziţia fermă a Guvernului privind condamnarea fraudei bancare, specificând că instituţiile statului vor depune tot efortul pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi de comiterea furtului, pentru a rambursa banii şi a recupera activele. Totodată, a fost deja elaborat cadrul legal care va preveni astfel de situaţii pe viitor, inclusiv prin fortificarea Băncii Naţionale. Pavel Filip a menţionat că această soluţie a permis stabilizarea situaţiei şi evitarea unei crize bancare, trecerea creditului de urgenţă la datorie publică fiind singura soluție legitimă şi corectă economic, de altfel, acceptată şi de partenerii internaționali. 

 

Referitor la domeniul agricol, Şeful Executivului a specificat că agricultura trebuie finanţată corespunzător, conform nevoilor acestui domeniu important pentru ţară, iar Guvernul a depus eforturi substanţiale pentru a stinge datoriile la subvenții faţă de agricultori. „În pofida crizei pe care am avut-o în 2015, am reuşit să achităm în 2016 toate datoriile pe subvenţii pentru 2014 şi 2015. Iar până la mijlocul lunii martie anul curent, vom achita toate subvenţiile pentru anul 2016”, a spus Pavel Filip.

 

În pofida opiniilor contradictorii pe mai multe subiecte, oficialii au accentuat necesitatea comunicării între instituţiile statului. Părţile au anunţat despre decizia comună de a forma un grup de lucru cu participarea reprezentanţilor Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului în vederea identificării soluţiilor pentru reglementarea conflictul transnistrean. De asemenea, oficialii au împărtăşit părerea privind necesitatea asigurării unui mediu de afaceri cât mai atractiv pentru atragerea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31