Apartamentul lui Stati este în două nivele, cuprinzând etajul trei şi mansarda. Blocul a fost construit de „Axa Imobil”, care mai ridică un bloc cu cinci etaje în imediata vecinătate a acestuia, scrie Ziarul Naţional. Un manager pe vânzări de la firma respectivă a declarat pentru ZN că un metru pătrat se vinde cu 620 de euro în blocul aflat în contrucţie, iar preţurile sunt mai mari în blocul de alături, dat deja în exploatare. Prin urmare, Sergiu Stati ar fi trebuit să achite pentru noua locuinţă cel puţin 62 de mii de euro. 

Solicitat de Ziarul Naţional, deputatul a confirmat că şi-a cumpărat un apartament nou cu suprafaţa de 103 metri pătraţi pentru care ar fi achitat „45 de mii de euro”. 

Întrebat din ce surse şi-a plătit noua achiziţie, ţinând cont de faptul că Sergiu Stati a declarat anterior că din salariul de deputat nici nu poate supravieţui, acesta a spus că a făcut-o din economii şi a mai împrumutat de la fratele său. 

Anterior, fostul său lider de partid, Vladimir Voronin, a declarat că, la începutul anului trecut, Stati mai făcuse o achiziţie importantă - un automobil „Skoda Octavia”. „Lui Serioja Stati nu-i ajung 7 500, dar vrea de 75 de ori mai mult. El a reuşit deja să-şi cumpere automobil „Skoda Octavia” după ce ne-a trădat. Şi-a cumpărat maşina din sărăcia de 7 500 de lei? Vai de capul lui”, a declarat Voronin, sugerând că cei 14 deputaţi comunişti care au ales să voteze Guvernul condus de democratul Pavel Filip ar fi fost plătiţi pentru asta, lucru negat de ultimii.