Underland – festivalul demn de Cartea recordurilor Guinness// FOTO

Sâmbăta trecută, 18 februarie, în Cramele Cricova s-a desfășurat primul și unicul în lume Festival subteran al vinului și muzicii stradale ˝Underland Wine&Music Fest˝. Evenimentul a adunat un număr record de vizitator, dar și a înregistrat mai mulți indicatori demni de Cartea recordurilor Guinness.

Număr record de oameni aflați concomitent  sub pământ

Încă de la primele ore ale dimineții, oaspeții festivalului s-au adunat la porțile Cramelor Cricova. Pe tot parcursul zilei, orașul subteran ˝Underland˝ a adunat în galeriile și labirinturile sale peste 8 mii de oameni. Concomitent la eveniment s-au aflat aproximativ 2500 de persoane. Acesta reprezintă un număr record de oameni care s-au aflat concomitent sub pământ.

Număr record de artiști care au evoluat în același loc

Timp de 12 ore, pe cele 4 scene ale festivalului – cea de Întâmpinare, scena Vinului Roșu, Alba și cea a Vinului Spumant – au evoluat peste 30 de interpreți și trupe muzicale din 7 țări ale lumii – Moldova, România, Ucraina, Germania, Ungaria, Italia și Rusia. Mai mult, la fiecare intersecție a orașului subteran ˝Underland˝ vizitatorii se puteau delecta cu ritmurile muzicienilor stradali. În total, festivalul ˝Underland˝ a adunat la un loc peste 80 de muzicieni, precum și în jur de 100 de artiști, printre care – pictori, meșteșugari, caricaturiști, animatori, statui vii, jonglori și alții,.

Volum record de vin consumat în cadrul unui eveniment

Cramele Cricova au pus la dispoziția oaspeților festivalului ˝Underland˝ o gamă variată de vinuri pentru orice gust. Aceștia l-au savurat cu plăcere înregistrând și un record în acest sens – 5 tone de vin consumate în cadrul unui eveniment subteran.

Număr record de tipuri de izvar pus la dispoziția vizitatorilor

Pe lângă vinurile alese, pentru prima dată, oaspeții festivalului ˝Underland˝ s-au putut încălzi și delecta cu 25 de tipuri de izvar, pregătite conform tradițiilor străvechi. Vizitatorii de asemenea au apreciat ospitalitatea gazdelor evenimentului care i-au întâmpinat cu un pahar de izvar aromat la intrarea în oraș.

Număr record de oameni implicați în organizarea festivalului

Primul și unicul Festival al Vinului și Muzicii Stradale ˝Underland˝ a fost unul extrem de complex în ceea ce ține de logistică, amenajări, program artistc, etc. Astfel, pe parcursul a mai multe luni, în organizarea acestuia au fost implicați peste 600 de oameni.

Este de menționat faptul că la următoarea ediție, organziatorii intenționează să invite în Moldova reprezentanții Cărții Recordurilor Guinness pentru a înregistra oficial toate aceste performanțe.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.