Oazu Nantoi: „Târfele politice speculează pe denumiri, se întâlnesc la treuca puterii şi ne jecmănesc”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Există mai puține șanse ca societatea moldovenească să se solidarizeze, după exemplul recent al României, pentru a ieși în stradă și a-și apăra interesele, revendica drepturile sau a cere demisia guvernării. Motivul principal este faptul că majoritatea cetățenilor Republica Moldova sunt „homo sovieticus” și au o mentalitate „ de sclav”. Opinia aparține analistului politic politic, Oazu Nantoi, care a răspuns la mai multe întrebări într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. Întrebat la acest subiect, Nantoi crede că „noi (cetățenii Republicii Moldova – n.r) nu suntem o comunitate de cetăţeni, ci o adunătură de oameni care percep statalitatea Moldova ca pe o celulă de închisoare din care trebuie de fugit”.

„Eu… prea des menţionez, dar vârsta îmi permite să fiu tranşant: noi încă am rămas homo sovieticus, cu mentalitate de sclav. Acest behăit „cu cine suntem” durează de un sfert de secol, un sfert de secol târfele politice speculează pe denumiri şi se întâlnesc la treuca puterii şi ne jecmănesc. Uitaţi-vă la reacţia societăţii moldoveneşti la comportamentul Rusiei, la comportamentul lui Putin. În aprilie 2014, Barometrul de Opinie Publică a demonstrat că 74% din etnicii ucraineni de pe teritoriul Republicii Moldova consideră că Crimeea a intrat în componenţa Rusiei pe cale legală. Asta este”, a opinat analistul.

„Uitaţi-vă la ce se întâmplă cu minorităţile noastre etnice – politicienii, de la început, de la apariţia frontului şi a interfrontului, prostituează pe clivajele etno-lingvistice create de regimul sovietic, şi până în prezent continuă acelaşi lucru. Cum şi-a început Dodon campania electorală? La 27 martie 2016, nu ştiu cui i-a trebuit să organizeze Sfatul Ţării 2, promiţându-ne că în 2018 va avea loc Marea Unire, varianta a doua. Eu tare aş vrea ca, la 27 martie 2018, cei care au stat acolo, în prezidiu, măcar să vină în Piaţă şi să se împuşte din praştie. Provocatori! Apoi, la 2 aprilie, la Comrat, a fost organizat marşul în susţinerea statalităţii Republicii Moldova, unde a apărut un oarecare Dodon şi, mătăhăind din degeţel, a spus că picior de jandarm român nu va călca pe pământul moldovenesc. E uşor să acuzi trecutul, dar s-a scurs un sfert de secol, a apărut o altă generaţie, şi „graţie” iresponsabilităţii şi cinismului politicienilor, noi nu suntem o comunitate de cetăţeni, ci o adunătură de oameni care percep statalitatea Moldovei ca pe o celulă de închisoare din care trebuie de fugit. Uitaţi-vă la sindicatele noastre, în anii ’90, oamenii nu primeau salarii câte 6-8 luni. Pensiile erau plătite cu nişte produse alterate. Ce-au făcut oamenii? Au răbdat şi au tăcut. Acesta este comportamentul sclavului sovietic, care devine agresiv atunci când se urcă în fruntea turmei şi are un comportament docil atunci când este membru al turmei. Asta e explicaţia”, a mai spus Oazu Nantoi.

În opinia lui Nantoi, se observă nişte tendinţe destul de clare: procentul celor care sunt slabi, mulţi şi neputincioşi – creşte, cei tineri, cu studii, mai cu iniţiativă – pleacă din ţara asta şi rămâne un teritoriu, un stat captiv din care ultimii vor pleca vameşii şi politicienii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...