Igor Dodon îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cine i-a fost alături şi ce cadouri a primit// FOTO

Preşedintele Igor Dodon îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. El a împlinit 42 de ani. După cum a anunţat pe pagina sa de Facebook, în prima zi de naştere în postura de preşedinte alături de el a fost familia, deputaţii socialişti, echipa de la Președinție, reprezentanții corpului diplomatic, ai Mitropoliei Moldovei, dar şi  mulți din cei „care gândesc la fel despre Moldova și viitorul țări”.

„Personal, cred că cea mai mare realizare este familia cu care mă mândresc și căreia îi datorez practic totul. Și vă asigur că voi face la rândul meu, tot posibilul, ca fiecare familie în țară să poată trăi mai bine, să se simtă mai confortabil aici, acasă, în Moldova, iar cei plecați să dorească și să aibă pentru ce să se întoarcă în țară”, a scris preşedintele.

Din pozele postate pe pagina sa de pe reţeaua de socializare se poate de observat că astăzi şeful statului a primit mai multe cadouri, printre care multe flori, cărţi, un tablou cu sediul Preşedinţiei, o icoană, un tricolor. De asemenea, Igor Dodon a primit şi o statuetă a lui Ştefan cel Mare călare şi cu spada în mână, dar şi doi câini de rasă.

Igor Dodon s-a născut la 18 februarie 1975, în satul Sadova, raionul Călărași.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.