Actualitate

Valentine’s Day: sărbătoare comercială sau religioasă?

Dragobetele este sărbătoarea românească dedicată dragostei și era serbată de strămoșii noștri pe 24 februarie. Însă, aceasta a fost dată uitării odată cu apariția sărbătorii Valentine’s Day. De atunci, ziua de 14 februarie a creat controverse în societate, împărțind-o în mai multe tabere. Unii celebrează Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie, alții păstrează tradițiile de Dragobete, iar cei din urmă se declară creștini ortodocși și spun că Sfântul Valentin se sărbătorește în altă zi. Ce părere au moldovenii despre Ziua Îndrăgostiților, cum o sărbătoresc, dar și care este poziția Bisericii referitor la această sărbătoare, aflați în continuare.

„Azi, am primit salariu și am cumpărat flori, dacă îl primeam mai târziu, sărbătoream de Dragobete”

În dimineața zilei de marți, 14 februarie, străzile din Capitală erau parcă mai aglomerate, femeile – toate un zâmbet -, iar bărbații erau grăbiți să cumpere flori, felicitări și baloane. Astfel, la o florărie din Capitală, l-am întâlnit pe Andrei, tânărul a ales un buchet, l-a achitat și i-a spus vânzătoarei să-l păstreze până seara când va veni să-l ia. Andrei spune că celebrează Ziua Îndrăgostiților în funcție de perioada în care primește salariu. „Azi am primit salariu și am cumpărat flori, dacă îl primeam mai târziu, sărbătoream de Dragobete. După ce m-am căsătorit, zilele de 14 sau de 24 februarie și-a pierdut un pic din semnificație. Acum, pot să-i fac soției surprize în orice zi. Dar când eram burlac, recunosc că cheltuiam o groază de bani pe cadouri, restaurante și alte lucruri care îmi trebuiau anume de Valentine’s Day sau de Dragobete”, spune râzând tânărul de 26 de ani.

La una din multele tarabe unde se vindeau felicitări, o tânără citea mesajele de pe fiecare inimă și părea indecisă în a alege ilustrația potrivită. Olga ne-a spus că așteaptă această sărbătoare în fiecare an cu mare bucurie. „Este o sărbătoare foarte frumoasă și reprezintă un motiv în plus, de a-ți împărtăși sentimentele față de cel drag. Încă nu ne-am decis cum o vom sărbători, dar cel mai important este că vom petrece împreună. Poate vom ieși la cină în oraș, după care la un film”, recunoaște tânăra de 23 de ani.

„Acum, tinerii celebrează dragostea și eu încerc să țin pasul cu ei”

Dacă pe străzi unii trecători își savurau dragostea fluturând baloane, primind flori sau dându-și sărutări pe furiș, atunci pentru mulți alți oameni ziua de muncă era în toi. La o stație de alimentare din Chișinău l-am întâlnit Gheorghe. Când a auzit despre Valentine’s Day, bărbatul a spus că ziua sărbătorește prin muncă, iar seara cu siguranță își va bucura soția. „Desigur că sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților. Iată după ce o să termin munca, o să mă duc să cumpăr un buchet de flori și o cutie de ciocolate și o să-mi bucur soția. Iar ea cel mai probabil o să mă aștepte cu o cină delicioasă. În studenție, petrecerile de Sfântul Valentin erau mult mai zgomotoase, acum venim obosiți de la muncă și sărbătorim doar în familie”, explică bărbatul de 36 de ani.

Și Alexandru își va surprinde soția seara când se va întoarce de la muncă. Pe acesta l-am surprins în timp ce schimba un bec într-o instituție publică. Electricianul, în vârstă de 64 de ani, ne-a spus că atunci când era tânăr, această sărbătoare nu exista, cu toate acestea nu pierde ocazia să-și bucure consoarta. „Această sărbătoare este cam de-o vârstă cu dumneata, eu, când eram tânăr, aveam alte sărbători ca „1 mai”, „9 mai” și altele, se organizau parade, cânta muzica, era foarte frumos. Acum tinerii celebrează dragostea și eu încerc să țin pasul cu ei. Îi voi cumpăra soției un buchet de flori, un cadou de vreo 200-300 de lei că mai mult nu-mi pot permite și o să mă duc diseară acasă. Ea se va bucura și eu voi fi fericit!”, spune Alexandru.

„Nu sărbătoresc astăzi, pentru că soțul meu e musulman”

Pe Elena am cunoscut-o în timp ce încerca să se strecoare prin aglomerație ca să ajungă la muncă, femeia este directorul unei companii și spune că nu se cade să întârzie. Ea recunoaște că nu sărbătorește ziua Sfântului Valentin pentru că dragostea nu are nevoie de o zi specială pentru a fi celebrată. „Nu sărbătoresc astăzi, pentru că soțul meu e musulman. Noi ne alintăm, ne iubim și primim cadouri zilnic, nu doar de Valentine’s Day sau de Dragobete”, explică femeia de 45 de ani.

La ghișeul unei bănici din Capitală, am întâlnit-o pe Alina, o tânără de 27 de ani, care mi-a spus ferm că astăzi este o simplă zi de muncă, iar dragostea se simte și se sărbătorește în fiecare zi. „Ziua Dragostei este o sărbătoare personală. Nu poți să iubești doar pe 14 februarie, iubești zilnic și trebuie să demonstrezi asta omului de lângă tine în fiecare clipă, indiferent că e Valentine’s Day, Dragobetele sau oricare altă zi din an. Ceea ce vedeți afară e strict o strategie de marketing, nimic mai mult.

„Azi e Sfântul Mucenic Trifon, nu Sfântul Valentin”

Pe Aurica, am surprins-o în timp ce se întorcea de la biserică, femeia ne-a spus că astăzi este cu totul altă sărbătoare religioasă și că nu are nimic împotriva tinerilor care sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților, doar că aceasta nu este și Sfântul Valentin. „Când eram eu tânără nici nu se pomenea de această sărbătoare. Acum tinerii sărbătoresc dragostea ceea ce nu este un lucru rău. Doar că 14 februarie poate fi Ziua Îndrăgostiților, dar nu și Sfântul Valentin. Sfântul Valentin ortodox se sărbătorește în cu totul altă zi, azi este sărbătorit Sfântul Mucenic Trifon”, a explicat credincioasa în vârstă de 57 de ani.

„Biserica Ortodoxă nu are nimic comun cu pomenirea Sfântului Valentin de 14 februarie”

Părintele Ioan Diacon, ne-a explicat că Biserica Ortodoxă nu recunoaște pomenirea Sfântului Valentin pe data de 14 februarie, deoarece acest fapt nu poate fi confirmat de nicio scriere și că sărbătoarea religioasă nu are nimic comun cu dezmățul promovat de sărbătoarea comercială. „Biserica Ortodoxă nu are nimic comun cu pomenirea Sfântului Valentin în ziua de 14 februarie și cu așa-numita zi a îndrăgostiților. Biserica nu este împotriva sentimentului curat de iubire, dar este împotriva fărădelegii și a desfrâului promovat pe larg în această zi între tinerii care nu sunt căsătoriți. Avem mai mulți sfinți cu numele Valentin, dar Sfântul Valentin în jurul căruia a pornit toată înșelătoria cu așa-numita zi a îndrăgostiților face parte din Sfinții Vechi. Există trei Sfinți Vechi cu numele de Valentin. Sfântul Mucenic Valentin din Durostorum, pomenit la data de 7 mai (24 aprilie pe rit vechi), Sfântul Valentin – preotul și doctorul în jurul căruia a pornit acest mit cu ziua îndrăgostiților, care nu poate fi confirmat și care se pomenește pe 19 iulie (6 iulie pe rit vechi) și Sfântul Valentin, episcopul emperamic care se pomenește pe data de 12 august (30 iulie pe rit vechi)”, a explicat parohul.

La baza Zilei Îndrăgostiților ar sta o legendă romano-catolică. Conform acesteia Sfântul Valentin cununa tinerii îndrăgostiți, dăruindu-le flori din grădina lui. Fapt pentru care a fost condamnat la moarte și executat la 14 februarie 269.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *