Presupusa iubită a lui Vladimir Putin a fost vineri,17 februarie, din nou în atenţia presei. Fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva a participat la inaugurarea competiţiei internaţionale de gimnastică ritmică „Cupa Gazprom” ce se va desfăşura la Moscova.
Presa rusă a remarcat că Alina Kabaeva, suplă şi atrăgătoare ca niciodată, a apărut purtând pe inelarul drept un inel care semănă mult cu o verighetă. Apariţia Alinei Kabaeva a stârnit ca de obicei o adevărată agitaţie în rândul publicului adunat, dar şi al jurnaliştilor.
Competiţia internaţională „Cupa Gazprom” poartă numele Alinei Kabaeva, de aceea gimnasta olimpică a dat startul acestui eveniment sportiv care a întrunit gimnaste din 32 de state.
Aceasta s.a afişat la eveniment cu preşedinta Federaţiei naţionale de gimnastică ritmică Irina Viner, care a fost la timpul său şi antrenoarea sa.
Relaţia Vladimir Putin–Alina Kabaeva este un subiect foarte sensibil în Rusia. Un tabloid care a speculat, în 2008, pe marginea unui presupus mariaj al liderului rus cu fosta gimnastă şi-a suspendat apariţia timp de trei luni, înainte de a se închide definitiv.
Presa internaţională a scris că relaţia lui Vladimir Putin cu Alina Kabaeva, neconfirmată oficial niciodată, este considerată o afacere de stat la Kremlin. Cei doi ar avea deja doi copii împreună, un băiat, născut în 2009, şi o fiică, născută în 2012, a scris Tribune de Geneve.