FC Barcelona își caută antrenor; Pe cine vor fanii catalani pe bancă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Suporterii echipei FC Barcelona l-ar vrea antrenor pe argentinianul Jorge Sampaoli, în prezent la FC Sevilla, în locul lui Luis Enrique, conform unui sondaj efectuat de Marca.

Luis Enrique nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale, Barcelona fiind pe locul 2 în campionat și practic eliminată din Liga Campionilor. Mai mult, el a dat de înțeles că nu va mai continua să antreneze Barcelona după încheierea acestui sezon.

În aceste condiții, 33% din fanii Barcelonei îl vor pe Jorge Sampaoli în locul lui Enrique pe banca tehnică.

Antrenorul argentinian în vârstă de 56 de ani are parte de un sezon excelent la Sevilla, echipă implicată în lupta pentru titlu. Nu atât rezultatele, cât stilul de joc spectaculos impus la clubul andaluz îl recomandă pe Sampaoli la Barcelona. În plus, este de aceeaşi naţionalitate cu Leo Messi, omul numărul 1 pe Camp Nou.

Înainte de a venit la Sevilla, Sampaoli a antrenat naționala statului Chile, cu care a câștigat Copa America și a ajuns în optimile de finală ale Mondialului din 2014.

Al doilea în preferinţele fanilor este Ernesto Valverde, votat 13,7% din fani. Interesant e faptul că podiumul este completat chiar de Luis Enrique. 12,8% din suporteri încă îl doresc pe acesta la echipă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...