Ambasadorul Rusiei la NATO: Întărim apărarea Crimeei ca răspuns la acțiunile Alianței

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia își va consolida grupul de forțe la frontiera sudică și în Crimeea, ca răspuns la întărirea prezenței NATO în regiune, a declarat joi seara Aleksandr Grușko, ambasadorul rus la Alianța Nord-Atlantică, comentând la sediul acesteia rezultatele reuniunii miniștrilor apărării din țările membre ale Organizației, relatează TASS și Nezavisimaia Gazeta.

„Decizia NATO de a-și suplimenta prezența forțelor navale în Marea Neagră este un nou pas în direcția creșterii tensiunii în regiune, ceea ce afectează interesele vitale ale Federației Ruse”, a declarat Grușko.

„NATO continuă să-și întărească în mod constant flancul estic. Această reuniune a fost marcată de noi decizii în ceea ce privește segmentul de sud-est”, a completat diplomatul rus, după ce NATO a anunțat joi o consolidare a prezenței sale navale în Marea Neagră, în cadrul strategiei sale de descurajare ca reacție la atitudinea considerată amenințătoare a Rusiei după declanșarea conflictului ucrainean în 2014, scrie agerpres.ro.

„Toate aceste decizii vor face obiectul unei analize atente. Am luat deja măsuri suplimentare pentru consolidarea trupelor noastre în sud și este în curs de desfășurare completarea cu echipamente a forțelor noastre aflate în Crimeea. Desigur, vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca interesele de securitate ale Rusiei în această regiune să fie asigurate în mod corespunzător”, a subliniat ambasadorul rus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...