Despre aceste şi alte aspecte din biografia noului şef de la Moldovagaz scrie Ziarul de Gardă într-o nouă investigaţie, în care se vorbeşte despre începuturile carierei lui Botnari, averea modestă a acestuia şi despre relaţia lui cu oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Oficial, Botnari a fost un funcţionar cu avere modestă. În cea mai recentă declaraţie, pentru anul 2015, Vasile Botnari indică un salariu de 200 de mii de lei, echivalentul a 16 mii de lei pe lună, şi alte câteva zeci de mii de lei în conturi bancare. Botnari nu declară nici casă, nici apartament, nici automobil, ci doar cote-părţi în două SRL-uri care nu i-au adus dividende. 

În martie 2015, într-o intervenţie pentru portalul moldovacurată.md, Vasile Botnari declara că locuieşte cu familia într-un apartament al socrilor săi, dar la procurarea căruia a contribuit şi el. Cu un an mai devreme, Vasile Botnari a fost obiectul unui control din partea Comisiei Naţionale de Integritate, care nu a stabilit divergenţe majore între averea deţinută şi cea declarată de funcţionar, clasând cauza.

Ziarul de Gardă a constatat însă că, în ultimii ani, Vasile Botnari a trişat şi că, în realitate, acesta deţine cas(t)ele nedeclarate pe numele socrilor. Potrivit jurnaliştilor de la ZdG, noul şef de la Moldovagaz şi-a înregistrat casa de lux de la Telecentru, în care locuieşte, pe numele socrilor - Anton şi Efrosinia Cucoară, ambii având câte 64 de ani. Casa în care locuiesc Vasile şi Natalia Botnari împreună cu cei doi copii ai lor are două niveluri şi e păzită de compania de pază „Argus-S”, deţinută de Vladimir Plahotniuc şi condusă de Valentin Zubic, fost viceministru de Interne. În faţa casei, lipită însă de gardul imobilului vecin, este instalată o cabină de pază.

Imobilul în care locuieşte familia Botnari are o valoare cadastrală de 2,7 milioane de lei, însă valoarea sa de piaţă este de cel puţin două ori mai mare, asemenea case vânzându-se în zonă cu aproximativ 6 milioane de lei. Socrii noului şef de la Moldovagaz au achiziţionat locuinţa, împreună cu cei 6,5 ari pe care e ridicată aceasta, în august 2009. Mai mult, în luna septembrie 2016, perioadă în care Botnari era ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, socrii acestuia au procurat alte două imobile, aflate în imediata vecinătate a casei de lux în care Botnari trăieşte.

În materialul de pe Ziarul de Gardă se vorbeşte şi despre relaţia lui Botnari cu oligarhul Plahotniuc, despre care se spune că a şi tras sforile pentru a-l instala pe primul la cârma Moldovagaz.

„Vasile Botnari a fost instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Moldovagaz la 9 februarie 2016, numirea sa fiind propusă, după aprobarea venită de la Moscova, de Ministerul Economiei, instituţie condusă de Octavian Calmâc, şi el un exponent al PDM. Botnari este şeful departamentului „Tehnologia informaţiei, transport şi infrastructură” din cadrul formaţiunii politice conduse de Vladimir Plahotniuc, personaj cu care Botnari s-a intersectat de mai multe ori în activitatea sa”, scrie ZdG.

În 2004-2005, Vasile Botnari a fost director comercial la compania aeriană „Nobil Air”, deţinută pe atunci de Plahotniuc. În 2009-2011, Botnari a fost membru al Consiliului de Administraţie al Victoriabank, perioadă în care instituţia financiară era sub controlul aceluiaşi Plahotniuc. Vasile Botnari este naşul de cununie al Danielei Guma şi al lui Anatolie Moruz, fiica şi, respectiv, ginerele ex-deputatului PDM Valeriu Guma.

Ziarul de Gardă a scris anterior că pe 30 decembrie 2012, la o săptămână de la moartea lui Sorin Paciu în Pădurea Domnească, acesta a participat alături de finul său, dar şi de Valeriu Guma, la o nouă vânătoare în rezervaţia naturală. Vasile Botnari este şi unul dintre finanţatorii PDM-ului în electorala din 2010, el donând pentru partidul condus astăzi de Vladimir Plahotniuc 100 de mii de lei. Botnari a fost şi în scuarul Teatrului de Operă şi Balet atunci când Plahotniuc îşi anunţa candidatura, eşuată ulterior, la funcţia de premier.

Vasile Botnari va împlini 42 de ani în iulie 2017. În 1990-1994, a studiat la Colegiul Financiar-Bancar. Peste aproape 10 ani, în 2002 — 2006, Botnari a studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea de Business şi Administrarea Afacerilor. În 2005, când a fost numit în funcţia de director al companiei de stat „Air Moldova”, Botnari încă era student, neavând diplomă de studii superioare, conform cv-ului său, postat pe site-ul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.