Linkuri accesibilitate

Centrul Național Anticorupție a dat aviz negativ proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și amnistia fiscală (Anticorupție.md)


„Au oare protestele civice antiguvernamentale sorţi de izbândă şi la Chişinău?” (Adevărul.md).

Jurnaliștii de la portalul Anticorupție.md scriu că Centrul Național Anticorupție a dat aviz negativ proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și amnistia fiscală. Autorii fac referire la un raport de expertiză în care se spune că promovarea proiectului în redacția actuală este inoportună datorită caracterului nociv al prevederilor și efectelor care vor fi generate pentru cadrul normativ și instituțional, mediul economic și concurențial, precum și pentru imaginea și reputația autorităților publice și a sectorului financiar-bancar în fața cetățenilor de bună-credință din R. Moldova, a organismelor internaționale și a altor state cu care R. Moldova are relații strategice. Jurnaliștii scriu că CNA recomandă autorilor proiectului de lege să îl retragă și să reflecteze ulterior asupra necesității lui, în contextual implementării Programului de guvernare asumat de Guvern și a angajamentelor internaționale de a lupta împotriva corupției și a spălării banilor.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:02 0:00
Link direct

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie într-o corespondență pentru Deutsche Welle că reanimarea discuțiilor despre o posibilă soluționare a diferendului transnistrean, mai ales prin federalizare, înseamnă intrarea Moldovei în toate capcanele rusești. Expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi, citat în material, consideră că în situația când Moldova nu are un parcurs european, când nu există justiție independentă și dacă nu se schimbă această situație dramatică, există riscul intrării în orbita de influență a Rusiei. Iar Federația Rusă, pentru a-și fixa controlul asupra Republicii Moldova, va mima așa-zisa soluționare a conflictului transnistrean, este de părere expertul. Între timp, mai scrie Vitalie Călugăreanu, Federația Rusă își întărește pozițiile în regiunea transnistreană. Mai exact, susține autorul, își creează aceleași condiții prin care și-a justificat intervenția militară în Georgia în 2008 - oferă transnistrenilor cetățenia Federației Ruse, pentru ca ulterior să spună că își apără cetățenii.

Jurnal.md citează concluziile unui nou raport Index of Economic Freedom 2017, care evaluează gradul de deschidere a economiilor naţionale. Jurnaliștii scriu că Republica Moldova este poziţionată pe locul 110 în clasamentul Indicelui Libertăţii Economice, din 180 de state incluse în raport. Potrivit autorilor, „Moldova şi-a revenit treptat de la o încetinire economică în ultimii trei ani, la o creştere determinată în mare măsură pe consumul bazat pe remitenţe şi credite. Tranziţia la o economie orientată spre piaţă rămâne fragilă iar angajamentele guvernului privind îmbunătăţirea climatului de afaceri şi promovarea libertăţilor economice nu au fost întotdeauna ferme. În articol se mai menționează că „Moldova are legi care protejează în mod formal drepturile proprietăţii. Constituţia prevede un sistem judiciar independent, dar cadrul legal, precum şi eforturile de reformă sunt ineficiente din cauza lipsei de fonduri”.

„Au oare protestele civice antiguvernamentale sorţi de izbândă şi la Chişinău?” este titlul unui articol de opinie publicat pe adevarul.md și semnat de Mihai Popșoi. Autorul scrie că există câteva diferenţe majore care fac succesul protestelor paşnice mult mai puţin probabil în Moldova decât în România. În primul rând, continuă acesta, protestele anticorupţie din România au izbucnit spontan, fără ca o forţă politică să le coordoneze din spate. Pe de altă parte, protestele din Moldova din 2015-2016 au avut o agendă politică clară.

Apoi, este de părere comentatorul, „spre deosebire de România, Moldova este o societate mult mai divizată. Clivajele etnice şi lingvistice permit politicienilor să manipuleze publicul şi să menţină status quo-ul favorabil regimului.” În al treilea rând, şi cel mai important, susține Mihai Poșoi, spre deosebire de social-democraţii din România, Partidul Democrat din Moldova nu îşi poate permite nici o concesie semnificativă din teama de a pierde puterea, căci acest lucru ar reprezenta o ameninţare iminentă la bogăţia şi libertatea liderului PD, Vlad Phahotniuc, conchide autorul.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG