Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.02.2017

Expertiza de integritate pentru proiectele de acte legislative

Expertiza de integritate pentru proiectele de acte legislative

Expertiza de integritate ar putea fi obligatorie pentru toate proiectele de acte legislative, examinate de Parlamentul Republicii Moldova. Comisia drepturile omului și relații interetnice, în ședința de astăzi, a avizat pozitiv un proiect în acest sens.

Potrivit proiectului, expertiza va fi efectuată de Autoritatea Naţională de Integritate şi are menirea de a contribui la asigurarea corespunderii cerinţelor integrităţii în exercitarea funcţiei publice sau funcţiei de demnitate publică. Totodată, ar preveni apariţia reglementărilor care favorizează sau pot favoriza corupţia, prin realizarea controlului intereselor personale şi privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor şi al restricţiilor.

În cadrul aceleeași ședințe, deputații au avizat pozitiv modificări la Codul Contravențional al Republicii Moldova care presupun admiterea avocaţilor stagiari în calitate de participanţi la procesul contravenţional ca apărători. În prezent, acest drept îl dețin doar avocații licențiați. Totodată, membrii Comisiei au solicitat la dezbaterile în plen să fie prezentat și avizul Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

De asemenea, deputații au examinat și avizat pozitiv ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Armenia cu privire la călătoriile fără vize ale cetățenilor, precum și un proiect de scutire de plata taxei de stat a reclamanţilor (fără a excepta agenţii economici) în acţiunile de contencios administrativ.

Toate proiectele urmează a fi dezbătute și adoptate în plenul Parlamentului Republicii Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus