Imigranţii din SUA pregătesc un protest inedit împotriva preşedintelui Trump

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Imigranţii de pe teritoriul SUA sunt sfătuiţi de către activişti să protesteze împotriva politicii dure a preşedintelui Donald Trump privind imigraţia stând joi acasă, adică să nu meargă la muncă sau la şcoală, să nu iasă la cumpărături şi să nu ia masa în oraş, în cadrul unor eforturi de a sublinia rolul vital pe care ei îl au în societatea americană, relatează agenţia Reuters, conform Agerpres.

„O zi fără imigranţi”, o iniţiativă promovată în mod larg pe reţelele sociale, vine ca răspuns la promisiunile lui Trump de a combate imigraţia ilegală şi la ordinul său executiv, între timp suspendat de către un judecător federal, de a bloca temporar intrarea unor persoane din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană.

Acţiunea de protest are loc după o serie de razii federale întreprinse săptămâna trecută, în cursul cărora au fost arestate peste 680 de persoane aflate ilegal în SUA, declanşând alarma în rândul asociaţiilor pentru drepturile imigranţilor.

„Domnule preşedinte, fără noi şi fără contribuţia noastră această ţară este paralizată”, se poate citi pe un poster care promovează acţiunea de protest online.

Reuters notează că nu este clar câte persoane intenţionează să participe la protest. În condiţiile unor planuri puţine pentru marşuri la scară largă, este greu de estimat câte persoane ar putea răspunde apelului la protest în cele din urmă. Categoria care ar fi cea mai afectată, şi care în unele cazuri este de acord cu cauza, este cea a proprietarilor de restaurante.

Zeci de restaurante, care se bazează puternic pe muncitorii imigranţi, şi alte întreprinderi din oraşe precum Philadelphia, New York, Houston şi Raleigh (Carolina de Nord) au promis că vor fi închise joi, în semn de solidaritate cu muncitorii care nu se prezintă la locul de muncă.

„Sunt milioane de latinoamericani, milioane de imigranţi, care se simt într-un fel sub atac. Ei se simt ca şi cum ar fi daţi deoparte. Vor să fie parte a visului american”, declara un celebru chef, Jose Andres.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...