NATO își creează unitate specială în Marea Neagră; Reacția lui Putin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Miniştrii Apărării din statele membre NATO au decis joi, în a doua zi a reuniunii lor, să sporească prezenţa navală în Marea Neagră, prin crearea unei unităţi speciale, pentru intensificarea antrenamentelor şi exerciţiilor, a anunţat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

Unitatea va funcţiona sub comandament britanic.

Într-o conferinţă de presă, Stoltenberg a dat asigurări că prezenţa aliată va respecta acordurile internaţionale, în special Convenţia de la Montreux, din 1936, şi va fi proporţională.

„Am discutat prezenţa noastră în regiunea Mării Negre. Am completat poziţia noastră de forţă regională în aer şi terestru, pe baza unei brigăzi multinaţionale din România. Opt aliaţi sunt dispuşi să ofere personal pentru brigadă, iar cinci aliaţi au promis forţe terestre şi aeriene pentru instruire şi poliţie aeriană. Astăzi am fost de acord cu două noi măsuri suplimentare maritime, o prezenţă navală crescută a NATO în Marea Neagră, pentru exerciţii de antrenament îmbunătăţite şi situaţii de avertizare şi o funcţie de coordonare maritimă pentru forţele navale prezente care operează cu alte forţe aliate în regiunea Mării Negre”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Rusia a reacționat imediat la acest anunț. NATO încearcă în mod constant să atragă Rusia într-o confruntare, a spus președintele rus Vladimir Putin, potrivit Russia Today.

Putin le-a spus unor oficiali din FSB că în ultimii ani securitatea globală „nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă, multe amenințări au devenit mai serioase”. Iar NATO, cu „nou-declarata misiune oficială de a descuraja Rusia” este o astfel de amenințare, relatează publicația.

România a cerut la ultimul summit al Alianței înființarea unui centru NATO de exerciții la Marea Neagră, dar o decizie cu privire la acest proiect a fost amânată din cauza Bulgariei și Turciei, care iniţial au acceptat, apoi s-au opus unei astfel de inițiative.

NATO a decis să acorde o mai mare atenție zonei Mării Negre după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea și a decis să militarizeze peninsula. Recent, au avut loc noi incidente în Marea Neagră. Mai multe avioane de luptă ale Moscovei au șicanat o navă americană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...