Polonezii se răzbună, după ce au fost acuzaţi că le „fură” britanicilor munca de jos. Cum profită de Brexit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După un an şi jumătate în care au fost învinuiţi că le fură locurile de muncă localnicilor în Marea Britanie, polonezii vor să-şi ia revanşa pe seama Brexitului şi să „sufle” Londrei zeci de mii de joburi din sectorul financiar.

Pe fondul temerilor manifestate de marile bănci cu privire la pierderea accesului la piaţa unică europeană, în urma divorţului Marii Britanii de UE, Polonia intenţionează să atragă în ţară cel puţin două mari companii din sector, relatează Bloomberg.

Goldman Sachs şi HSBC ar putea să-şi mute sucursalele londoneze în Varşovia, susţine vicepremierul Mateusz Morawiecki, care a confirmat că guvernul polonez este în proces de negociere cu cele două instituţii financiare.

Un milion de polonezi au emigrat în Marea Britanie după aderarea ţării la UE, dar negocierea Brexitului între Londra şi Varşovia este plină de asperităţi, după cum recunoaşte Morawiecki.

„Nu vrem să aplicăm pedepse, dar vom fi duri în negocierea Brexitului. Vrem să protejăm unitatea Europei prin apărarea celor 4 drepturi fundamentale”, a precizat vicepremierul polonez, făcând referire la libertatea de circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului în interiorul UE.

Cea mai mare ţară din fostul bloc comunist este şi principalul beneficiar al fondurilor de dezvoltare alocate din bugetul comun al UE, la care Marea Britanie este al patrulea mare contribuabil, cu o sumă de 107 miliarde euro alocată pentru 2014-2020.

Tactica premierului britanic Theresa May de a semăna discordie în rândul statelor europene, în vedere obţinerii unor avantaje în negocierile de separare de UE, se va lovi de rezistenţa poloneză, spre deosebire de guvernele Sloveniei, Slovaciei sau ale ţărilor baltice, Varşovia ţintind direct slujbele pe care Regatul Unit riscă să le piardă.

Având avantajul unor salarii mai mici decât media europeană, Polonia speră să atragă în ţară aproximativ 30.000 de slujbe din sectorul financiar şi IT, primele negocieri fiind purtate deja cu Goldman Sachs şi HSBC, a confirmat vicepremierul Morawiecki.

Alte ţări care curtează intens băncile prezente în capitala Marii Britanii în vederea relocării operaţiunilor acestora sunt Franţa, Germania şi Irlanda.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...