Americanii pun piciorul în prag: Toată lumea contribuie la NATO sau ne reducem implicarea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul american al apărării a avertizat miercuri statele NATO că SUA își vor diminua implicarea în cadrul alianței dacă ceilalți membri nu își sporesc cheltuielile pentru apărare, transmite Reuters.

„Sunt dator să vă clarific realitatea politică din Statele Unite și să prezint concret solicitarea onestă a cetățenilor țării mele. America își va îndeplini responsabilitățile, dar dacă țările voastre nu vor ca America să își reducă angajamentul față de această alianță, atunci fiecare capitală trebuie să își arate susținerea față de apărarea comună”, a spus James Mattis în cadrul reuniunii de la Bruxelles.

Pe lângă avertisment, generalul Mattis a acuzat unele națiuni că ignoră amenințările, inclusiv pe cele venite dinspre Rusia, mai indică Reuters.

Fiecare stat membru NATO este obligat să aloce cel puțin 2% din PIB în domeniul apărării. Prevederea este însă ignorată de majoritatea statelor europene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...