Toţi cetățenii români vor putea călători fără vize în Canada!

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada, care va da posibilitatea românilor să călătorească fără vize în statul nord-american, a fost aprobat miercuri cu o majoritate covârșitoare în Parlamentul European, anunţă Digi24.ro.

Acordul trebuie să intre acum în procedura de ratificare la nivelul fiecărei țări UE, ceea ce va însemna un proces destul de îndelungat. Tocmai de aceea, Canada și UE au convenit ca unele prevederi ale acordului să intre în vigoare înainte de încheierea procedurii, mai precis de la 1 aprilie.

Așa se face că ridicarea vizelor pentru români – care depindea de ratificarea acestui acord – intră în vigoare, parțial, încă de la sfârșitul lunii aprilie. Este vorba despre românii care au mai fost în Canada și au obținut anterior viză. Ei pot intra liber în Canada de la 1 mai. Apoi, de la 1 decembrie, toți românii vor putea călători fără vize în Canada.

La aproape opt ani de la debutul negocierilor, Acordul economic și comercial UE-Canada (CETA) este la un pas să intre în vigoare. Chiar dacă oficial este nevoie și de acordul individual al țărilor membre, votul din Parlamentul European va fi suficient pentru aplicarea timpurie a unor măsuri, încă din aprilie.

CETA presupune eliminarea a 98% dintre taxele vamale valabile până acum în schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și Canada. Ar însemna un plus de circa 12 miliarde de euro în vistieria Uniunii Europene, o sumă nu tocmai impresionantă având în vedere că reprezintă mai puțin de 1% din PIB-ul UE

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.