icon

Premierul Pavel Filip către partenerii de dezvoltare: Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a întoarce încrederea cetăţenilor în parcursul european şi în UE

15-02-2017 14:42
1,400

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorii ţărilor-partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova: statele-membre ale UE, SUA, Turcia, Elveţia, la care au participat şi membrii Cabinetului de miniştri.

 

Premierul a menţionat că această platforma comună  de discuții este importantă pentru a efectua un schimb de opinii asupra ultimelor evoluții din ţară şi a trasa priorităţile pentru viitor.

 

În context, Pavel Filip a vorbit despre principalele realizări ale anului 2016, între care, încheierea unui nou Acord cu FMI, alături de deblocarea ajutorului din partea UE și a altor parteneri bilaterali, precum România, adoptarea pachetului de legi reformatoare, care a permis consolidarea transparenţei sectorului financiar-bancar, al justiției, reducerea barierelor pentru mediul de afaceri, precum şi realizarea Planului Naţional de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE pentru 2014-2016  la nivel de peste 87%.

 

 “Anul 2016 a fost un an de gestionare a crizei și de stabilizare a situației. 2017 va fi anul creșterii şi al investițiilor”, a spus Pavel Filip.

 

Printre priorităţile agendei de reforme stabilită de Guvern, Premierul a evidenţiat reforma administraţiei publice, în domeniul sănătăţii, în sistemul de achiziții publice, a ocupării forţei de muncă, a sistemului de salarizare în sectorul bugetar.

 

“Multe din reforme sunt nepopuliste, dureroase și ambițioase, dar absolut necesare pentru a îmbunătăţi calitatea vieții cetăţenilor Republicii Moldova. Ne vom tine de ele, încercând să comunicăm cât mai eficient, atât reformele în sine, cât şi sprijinul UE. Pentru mine e foarte important să facem din nou UE populară în Republica Moldova”, a subliniat Prim-ministrul.

 

Pavel Filip a solicitat partenerilor de dezvoltare ca la stabilirea noului cadru de parteneriat strategic să se ţină cont de agenda de reforme a Guvernului, menţionând că este important ca Moldova sa fie ajutată anume acolo unde are nevoie prioritar de susţinere.

 

În acelaşi timp, şeful Executivului a reiterat că drumul european rămâne proiectul nostru de ţară, de interes național, iar guvernarea va face tot ce îi stă în puteri pentru a întoarce încrederea cetăţenilor în parcursul european şi în UE.

 

La rândul lor, diplomaţii au mulţumit pentru invitaţia de a avea acest schimb de opinii asupra agendei de reforme a Guvernului şi au încurajat autorităţile să continue eforturile pentru a întoarce încrederea cetățenilor în parcursul european al Republicii Moldova, pentru ca acesta să devină palpabil pentru toţi cetăţenii ţării. Ambasadorii şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine Guvernul în implementarea cu succes a reformelor, care au drept scop îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30