(STUDIU) Fotbaliștii au mai multe șanse să contracteze o maladie a creierului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fotbaliștii profesioniști au mai multe șanse să contracteze o maladie a creierului care poate provoca o demență, demonstrează un studiu realizat în Marea Britanie și care a fost publicat miercuri în revista medicală Acta Neuropathologica, informează AFP, citată de Agerpres.

În urma a șase autopsii efectuate în cadrul acestui studiu, patru au relevat semne de encefalopatie traumatică cronică (CTE), o afecțiune cerebrală depistată în rândul foștilor fotbaliști americani și a foștilor boxeri care au încasat numeroase lovituri la cap în cursul carierelor lor.

Studiul a fost făcut pe 14 foști fotbaliști, dintre care 13 profesioniști, atinși de demență și spitalizați la Swansea (Țara Galilor), între 1980 și 2010.

„Rezultatele noastre demonstrează o potențială legătură între practicarea fotbalului și CTE”, a explicat principatul autor al studiului, dr. Helen Ling, din cadrul Institutului de neurologie al Universității College London (UCL).

„Există o nevoie urgentă de identificare a acestor riscuri. Un studiu la scară mare este indispensabil și va necesita cooperarea organizațiilor profesionale, a Federației engleze de fotbal și a FIFA”, a adăugat dr. King.

Potrivit studiului, foștii fotbaliști, ale căror autopsii au demonstrat că au fost atinși de CTE, sufereau de asemenea de maladia Alzheimer. Însă, potrivit specialistului englez, legătura dintre cele două afecțiuni nu fost deocamdată confirmată.

„Este probabil să fie o combinație a celor două maladii care a provocat demența în cazul acestor foști fotbaliști”, a estimat dr. Helen King.

Studiul nu arată dacă problemele suferite la nivelul creierului sunt consecința lovirii mingii cu capul, a coliziunilor între jucători sau sunt legate de alți factori.

Spre deosebire de boxeri sau jucătorii de fotbal american, fotbaliștii sunt destul de rar victimele loviturilor foarte violente la cap, cu pierderea cunoștinței, leziunile fiind mai degrabă cauzate de ceea ce cercetătorii denumesc „impacturi repetitive necomoționale”.

Studiul precizează că riscurile pentru fotbaliștii de duminică de a suferi o afecțiune cerebrală sunt „extrem de scăzute”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...