Diaspora Engagement Hub. Moldovenii plecați peste hotare pot obține finanțare nerambursabilă. Detalii

jeunes-moldave-620×349

Pe 12 februarie curent s-a lansat Diaspora Engagement Hub, un program nou, de granturi tematice, destinat cetățenilor originari din Republica Moldova aflați peste hotare, inclusiv asociațiilor și grupurilor de inițiativă. Scopul programului este de a susține pe moldovenii din străinătate în implementarea ideilor lor și de a pune în valoare capitalul uman al diasporei.

Diaspora Engagement Hub prevede șapte subprograme, dintre care se poate de aplicat cu un proiect la cinci dintre ele, care vor susține:

#1. Proiecte de Crowdfunding ale diasporei

Vor fi oefrite patru granturi a câte 1.500 franci elvețieni (CHF) membrilor diasporei pentru susținerea utilizării platformelor de crowdfunding (naționale și internaționale) în scopul implementării proiectelor cu impact social și caracter durabil. Conform principiului de „matching grants”, suma grantului va fi transferată (cu titlu condiționat) la finalizarea cu succes a campaniei de crowdfunding și colectarea adițională prin intermediul acestui instrument de finanțare a unei sume minim echivalente grantului.

#2. Abilitarea femeilor din diasporă

Vor fi oferite cinci granturi a câte 5.000 CHF membrilor diasporei pentru implementarea proiectelor orientate spre abilitarea socială, civică, juridică și economică a femeilor din diasporă.

#3. Parteneriate tematice regionale

Vor fi oferite cinci granturi a câte 5.000 CHF asociațiilor din diasporă pentru desfășurarea diferitor acțiuni cu caracter socio-economic regional, comunitar, educațional și de sănătate, care vor fi implementate de un grup de inițiativă, compus din cel puțin două asociații din diasporă din minimum două țări și un ONG din Republica Moldova.
Vor fi susținute activitățile desfășurate doar pe teritoriul Republicii Moldova.

#4. Reîntoarcerea profesională a diasporei

Se vor da 18 granturi a câte 2.000 CHF profesioniștilor din diasporă în scopul de a încuraja transferul de capital uman și experiență profesională pentru dezvoltarea academică, socială și economică a Republicii Moldova, prin intermediul reîntoarcerii profesionale pe termen scurt (2 săptămâni – 2 luni).

#5. Program local de revenire voluntară a diasporei

Reprezentanții din diasporă vor putea reveni temporar în localitățile lor de baștină din Moldova pentru a face transfer de bune practici, a aduce noi idei, experiențe și practici aflate în țările de destinație. Membrii diasporei sunt invitați să vină cu propuneri de activități concrete prin intermediul cărora vor ajuta primăria localității lor de baștină să rezolve o problemă locală prioritară. Programul se va desfășura în cele 25 localități partenere ale Proiectului Migrație și dezvoltare locală, în perioada 26 iulie 2016 – 31 martie 2017.

Dosarele de aplicare pot fi depuse prin intermediul formularelor online. Data limită de depunere a proiectelor pentru oricare dintre subprogramele de mai sus este 28 februarie 2017.

Dosarele depuse până la 28 februarie 2017 vor fi examinate în cadrul următoarei ședințe a Comisiei de Evaluare și Selecție (martie 2017).

Biroul pentru Relații cu Diaspora spune că programul Diaspora Engagement Hub nu se va limita la cele 54 de granturi acordate. Mizând pe buna colaborare cu partenerii de dezvoltare și pe implicarea diasporei, pe parcurs numărul subprogramelor și al granturilor va crește.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente