Nicio surpriză: Tudor Copaci va fi noul șef al ANRE-ului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Așa cum se aștepta toată lumea, funcția de director al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică va fi ocupată de Tudor Copaci.

Acesta a fost propus la funcția respectivă de către Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului. Potrivit membrilor comisiei, Copaci ar fi acumulat cele mai multe puncte din cei 10 candidați înscriși în cursă.

De altfel, presa, dar și experții în domeniu se așteptau ca anume Copaci să fie câștigătorul concursului, în condițiile în care acesta este un om apropiat al regimului de la guvernare.

El a fost anterior secretar general al Guvernului condus de Pavel Filip, iar din septembrie a fost numit în funcția de director general al Agenției Proprietății Publice (APP).

Anterior, Copaci a fost și viceministru al Economiei, propus tot de către Partidul Democrat. El urmează să fie confirmat în funcție de către Parlament.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...