Ministerul de Externe de la Chişinău condamnă lansarea unei rachete balistice de către Coreea de Nord

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova condamnă „cu fermitate” noua lansare a unei rachete balistice efectuată de Republica Populară Democrată Coreeană pe 12 februarie 2017.

Continuarea unor asemenea acţiuni de către autorităţile nord-coreene constituie o violare a multiplelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate ONU, inclusiv a Rezoluţiei 2321 adoptată în noiembrie 2016.

Republica Moldova împărtăşeşte plenar preocupările profunde ale comunităţii internaţionale faţă de aceste acţiuni cu efect destabilizator asupra situaţiei de securitate din peninsula coreeană şi regiunile adiacente şi îndeamnă autoritățile de la Pyongyang să renunţe la politica de înarmare nucleară şi să se reangajeze într-un dialog politic credibil cu comunitatea internaţională, în particular în formatul de negocieri a celor şase părţi.

Coreea de Nord a testat duminică o rachetă balistică, au spus oficiali din statul sud-coreean şi din Statele Unite. Aceasta este primul test al unei rachete balistice de la investirea în funcţie a preşedintelui american, Donald Trump.

Agenţia de presă nord-coreeană KCNA a anunţat că liderul Kim Jong-un a supravegheat testarea unei rachete Pukguksong-2, un nou tip de armă strategică care este capabilă să transporte focoase nucleare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...