Aproximativ 200 de copii din satul Caragaş din stânga Nistrului beneficiază de condiţii mai bune de educaţie. Mai mult, alţi 60 de copii au obţinut acces la educaţia preşcolară odată cu reconstrucţia unui bloc şi reabilitarea sistemului de încălzire al grădiniţei din localitate.
Grădiniţa „Romaniţa” din Caragaş risca să fie închisă toamna trecută din cauza sistemului de încălzire defectuos. Astăzi blocul reconstruit cu sprijinul financiar al Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” a fost deschis oficial.
Grădiniţa funcţionează de aproximativ trei decenii, însă niciodată nu a fost reparată temeinic. Reţelele inginereşti ieşise din funcţiune, iar acoperişul s-a uzat în timp. Ani în şir, umiditatea sporită din încăperi punea în pericol sănătatea copiilor, provocând deteriorarea mobilierului şi a materialelor didactice.
„Era o problemă majoră pentru satul nostru, însă singuri nu reuşeam s-o rezolvăm. Această investiţie ne-a permis să creăm condiţii normale de educaţie pentru copiii noştri, să deschidem două grupe noi pentru 60 de copii şi să creăm patru locuri noi de muncă”, a remarcat directoarea instituţiei, Alexandra Conovalova.
Cu suportul UE a fost reconstruit unul din cele două blocuri nefuncţionale ale grădiniţei. Astfel, a fost înlocuit acoperişul, au fost reabilitate reţelele electrice şi sistemul de canalizare, au fost schimbate uşile şi ferestrele, au fost renovate atât interiorul, cât şi exteriorul blocului.
De asemenea, a fost restabilită funcţionalitatea sistemului de încălzire al grădiniţei, iar câteva încăperi au fost dotate cu mobilierul necesar. Investiţia totală se ridică la 116 mii de Euro. Efortul UE nu s-a concentrat doar pe componenta de reconstrucţie, ci şi pe dotarea instituţiei cu colectoare solare.
„Suntem mândri de ce am făcut pentru a asigura un viitor mai bun acestor copii. Pe parcursul ultimilor doi ani, numai prin programul de promovare a încrederii am finanţat 41 de proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii sociale pe ambele maluri ale Nistrului. În următorii trei ani, UE va continua să finanţeze astfel de proiecte”, a menţionat ambasadorul UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.
Pe parcursul ultimilor trei ani, în cadrul Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” au fost reconstruite opt grădiniţe de pe ambele maluri ale Nistrului.