Republica Moldova a sistat importul de carne din mai multe țări din cauza gripei aviare

copacsoba_13_2_2017_13_5_22_307

Republica Moldova se află în zona de risc de infectare cu gripă aviară. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, autoritățile au întreprins un șir de măsuri în acest sens, pentru a preveni apariția și extinderea  virusului pe teritoriul țării. ANSA a anunțat că, pentru a preveni răspândirea gripei aviare în Moldova, au fost sistate temporar mai multe importuri de carne de pasăre. Actualmente, țara noastră a sistat importul de carne de orice fel din Ucraina din cauza confirmării celor peste 170 de focare de pestă porcină, iar din Germania, Polonia, România și Rusia importul a fost sistat doar din zonele unde au fost depistate cazuri de gripă aviară.

Directorul adjunct al ANSA, Vsevolod Stamati, a menționat că cele mai mari riscuri sunt la frontieră și că s-a elaborat un plan de biosecuritate pentru gospodăriile corporative și separat pentru gospodăriile mici agricole.

Gripa aviară este un virus care afectează în principal păsările, dar poate infecta și specii de mamifere. Aceasta nu prezintă pericol pentru sănătatea omului, iar simptomele principale de îmbolnăvire a păsărilor este lipsa poftei de mîncare, învinețirea crestei și a bărbiei, iar peste trei zile aceasta moare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente