A sărit gardul, a forţat geamul termopan şi a pătruns în casă. Un bărbat, prins cu un televizor furat la Dumbrava

Un bărbat de 49 de ani a fost prins de poliţie în timp ce fura un televizor dintr-o locuinţă din comuna Dumbrava. Acesta a sărit gardul, a forţat geamul termopan şi a pătruns în casă. Oamenii legii au reţinut hoţul în flagrant delict.

Individul a fost încătuşat imediat de un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă, iar la faţa locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului pentru documentarea circumstanţelor.

Este de menţionat, individul anterior a fost judecat pentru fapte similare comise în aceeaşi localitate.

În prezent el este cercetat penal pentru furt şi riscă amendă  în mărime de pînă la 13 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau  închisoare de pînă la 2 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.